Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Dragoş Iancu se recuperează la baza celor de la FCSB: „Mă ajută ei să-mi pun mâncarea în farfurie, suntem ca într-o familie!” | EXCLUSIV

Dragoş Iancu se recuperează la baza celor de la FCSB: „Mă ajută ei să-mi pun mâncarea în farfurie, suntem ca într-o familie!” | EXCLUSIV

Hermannstadt​

Comentarii

Dragoş Iancu a vorbit despre cum decurge perioada de recuperare după accidentarea groaznică suferită în meciul cu Petrolul.

Dragoş Iancu se recuperează la baza celor de la FCSB: „Mă ajută ei să-mi pun mâncarea în farfurie, suntem ca într-o familie!” | EXCLUSIV

Fotbalistul celor de la FC Hermannstadt se recuperează la baza de pregătire a celor de la FCSB şi a povestit că a dezvoltat o relaţie specială cu jucătorii vicecampioanei, dar şi cu MM Stoica şi alţi oameni din staff. Aceştia îl ajută de fiecare dată când are nevoie, dată fiind în continuare situaţia sa dificilă.

„Sunt în baza celor de la FCSB, merg aici la recuperare în fiecare zi. Aştept să se închidă rana complet ca să intru şi în bazin. Mă întâlnesc zilnic cu jucătorii de la FCSB, ei au antrenament cam la aceeaşi oră cu antrenamentul lor.

Domnul MM Stoica a vorbit cu mine, îi mulţumesc foarte mult pe această cale. Sunt câţiva fotbalişti cu care mă cunosc, cu Lixandru am fost coleg la Mediaş, cu Pantea am jucat la echipa naţională.

(n.r. Te simţi ca într-o familie la FCSB) Da, chiar se poartă foarte frumos toată lumea cu mine. La masă, eu sunt cu cârjele, iar ei mă ajută toţi să-mi pună în farfurie, pentru că eu nu prea mă descurc.

Nu merge toţi în acelaşi timp la masă, dar cine e acolo, chiar şi din staff-ul tehnic, mă ajută de fiecare dată”, a declarat Dragoş Iancu pentru Orange Sport.

Suspendare URIAŞĂ pentru Valentin Ţicu după accidentarea groaznică suferită de Dragoş Iancu

Comisia de Disciplină a FRF a luat decizia în cazul lui Valentin Ţicu, fotbalistul Petrolului care l-a accidentat grav pe Dragoş Iancu, tânărul fotbalist al lui FC Hermannstadt.

Valentin Ţicu a primit o suspendare de 16 etape şi o amendă de 10.000 de lei pentru nefericitul eveniment care a avut loc la meciul dintre Petrolul şi FC Hermannstadt, atunci când Ţicu l-a accidentat groaznic pe Dragoş Iancu, anunţă lpf.ro.

Deşi decizia s-a lăsat mult timp aşteptată, pedeapsa pentru Valentin Ţicu este una foarte dură, astfel că fundaşul „lupilor galbeni” va rata aproape tot restul sezonului regulat. Formaţia din Ploieşti se va putea baza însă pe fotbalistul ei în play-off/play-out, în funcţie de poziţia din clasament a echipei la finalul sezonului regulat.

 

Afla mai multe despre: dragos iancufcsbhermannstadt 

viewscnt
Articole similare