Fundaşul central român Radu Drăguşin (22 de ani) vine după o prestaţie remarcabilă în Premier League contra campioanei Manchester City.
Radu Drăguşin a jucat extrem de multe minute în ultima perioadă la Tottenham, după ce a profitat de accidentările titularilor obişnuiţi Cristian Romero şi Micky van de Ven.
Mai mult, în cea mai recentă partidă, fundaşul român a fost imperial în faţa lui Erling Haaland şi a maşinăriei de fotbal a lui Manchester City. Spurs s-a impus pe terenul campioanei Angliei cu un incredibil 4-0.
După acel meci, agentul lui Radu Drăguşin, Florin Manea, l-a comparat pe tânărul internaţional român cu Virgil van Dijk, stâlpul şi căpitanul lui Liverpool, şi a precizat că jucătorul său va rămâne la Tottenham şi va fi un titular incontestabil pe o perioadă lungă de timp.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Apar zvonuri. Zvonuri apar mereu. Dar nu pleacă. Nu se mută acum, mai ales în iarnă. Are jocuri jucate. Nici anul trecut nu a jucat puţin. Au fost accidentările. Nu ai de ce.
El a venit cu gândul să rămână la Tottenham. D-aia a ales Tottenham. Putea să aleagă Bayern Munchen. A refuzat Bayern să vii la Tottenham să pleci după 2 luni? Sau după jumătate de an? Nu. Stai să îţi câştigi locul de titular”, a declarat Manea, potrivit Fanatik.
Cotat la 25 de milioane de euro, Radu Drăguşin a evoluat în 19 partide pentru Tottenham în toate competiţiile, dintre care 10 în acest sezon, club cu care are contract până în 2030.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Un fost patron din Superliga iese la atac! Rapid este luată la ţintă: "A sosit vremea examenelor pentru Şumudică" | EXCLUSIV
- Nu Istvan Kovacs. Luis Enrique a găst vinovatul în echipa sa pentru eşecul cu Bayern şi nu l-a menajat: ”A fost o greşeală gravă”
- Istvan Kovacs şi-a respectat reputaţia la meciul Bayern – PSG. L'Equipe l-a analizat pe specialistul cartonaşelor
Afla mai multe despre: radu dragusin, florin manea, tottenham