Clubul englez Tottenham Hotspur este dispus să-l vândă pe fundaşul român Radu Drăguşin la Juventus Torino, scrie site-ul Football Italia.
Este de aşteptat ca Juventus să-şi reconfigureze compartimentul defensiv în această vară, cel mai probabil torinezii urmând sp se despartă de Gleison Bremer şi Andrea Cambiaso, din motive financiare.
Presa italiană, inclusiv La Gazzetta dello Sport, a relatat că bianconerii au pus ochii pe fundaşii laterali Djed Spence şi Destiny Udogie de la Tottenham ca potenţiali înlocuitori. Conform TEAMtalk, însă, antrenorul lui Spurs, Roberto De Zerbi, nu este dispus să-i lase pe aceşti jucători să plece.
Tuttosport a scris că un alt fundaş al lui Tottenham este aproape de un transfer la Juventus. Nu este un fundaş lateral, ca Spence sau Udogie, ci un fundaş central: Radu Drăguşin.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Agenţii internaţionalului român l-ar fi oferit pe fundaşul lui Tottenham directorului lui Juventus, Marco Ottolini, care l-a adus iniţial pe Drăguşin la Genoa de la Juventus în 2022 şi apoi l-a vândut la Spurs doi ani mai târziu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Potrivit Tuttosport, Tottenham este gata să-l vândă pe Drăguşin pentru o sumă cuprinsă între 20 şi 25 de milioane de euro.
În acest timp, Spurs a obţinut semnătura fundaşului central Marcos Senesi, care vine de la Bournemouth ca jucător liber de contract.
De asemenea, gruparea londoneză discută cu Brighton pentru Jan Paul van Hecke după ce a ajuns la o înţelegere cu jucătorul în vârstă de 26 de ani.
Afla mai multe despre: dragusin








