You are here:

Drama Larisei Iordache! Din cauza unei accidentări a ajuns să se deplaseze foarte greu chiar şi pe stradă

Drama Larisei Iordache! Din cauza unei accidentări a ajuns să se deplaseze foarte greu chiar şi pe stradă

Gimnastică

Comentarii

La cei 22 de ani, pe care i-a împlinit chiar azi ( nr 19 iunie), Larisa Iordache, cea mai valoroasa gimnastă aflată în activitate trăieşte o adevărată dramă.

Operată pentru a doua oară la tendon, după accidentarea suferită anul trecut, la Montreal, înaintea Campionatului Mondial, Larisa a ajuns să se teamă chiar şi să mai meargă pe stradă.

„Recuperarea este destul de anevoioasă. Încă îmi oboseşte piciorul. Chiar şi pe stradă, când merg, am senzaţia că am o dificultate în a mă deplasa. Medicul mi-a spus că tendonul meu este asemenea unui fir de aţă. Oricând se poate rupe. Riscurile sunt destul de mari, dar eu nu mă las. Vreau să fac în continuare gimnastică de mare performanţă. Totul ţine, însă, de starea mea de sănătate”, a precizat Larisa Iordache, care a fost prezentă în sala de la Izvorani, unde a asistat la un concurs organizat de antrenorii Octavian Bellu şi Mariana Bitang.

„Mi-aş fi dorit să particip şi eu la un astfel de concurs. Ştiu că în programul ”Ţară, ţară, vrem campioane”, iniţiat de domnul Bellu şi doamna Marina Bitang sunt foarte multe fete talentate, care nu peste mult timp, ar putea ajunge la loturile naţionale”, a mai spus Larisa Iordache.

50 la sută şanse să continue

Din cauza problemelor de sănătate pe care le-a avut în ultima vreme, Larisa este cât se poate de conştientă că s-ar putea să existe varianta de a nu mai putea continua activitatea în sportul de mare performanţă. „Eu îmi doresc să ajung la Jocurile Olimpice. dar realizez că totul ţine de starea mea de sănătate. Şansele de a continua sunt cam de cincizeci la sută”, a adăugat ea. 

Afla mai multe despre: larisa iordachegimnastica,  

viewscnt
Articole similare