Expertul Telekom Sport, Adrian Mutu, a făcut o comparaţie între doi dintre cei mai buni fundaşi dreapta din istoria campionatului Italiei. Este vorba despre Javier Zanetti şi Gianluca Zambrotta, pe care fostul internaţional i-a avut atât adversari, cât şi coechipieri.
"Doi jucători extraordinari! Zanetti, un mijlocaş devenit fundaş după ceva timp. În schimb, Zambrotta, un fundaş lateral, câteodată şi extremă, atunci când se juca 3-4-3. Cu unul am jucat la Inter (n.r. - Zanetti), cu celălalt la Juventus (n.r. - Zambrotta)".
În opinia "Briliantului", argentinianul Zanetti a avut mai multe calităţi decât Zambrotta. Antrenorul echipei FC Voluntari i-a acordat lui Zanetti note maxime la capitolele "determinare", "viteză", "ofensivă" şi "influenţă în vestiar" în timp ce la "poziţionare" l-a notat cu patru din cinci. Două puncte au făcut diferenţa în favoarea argentinianului, după ce Zambrotta a primit maximum doar pentru modul atitudine şi felul în care se poziţiona şi patru din cinci la restul.
"Eu cred că e un rezultat corect. Zanetti, cu siguranţă, a fost mai bun decât Zambrotta", a concluzionat Adrian Mutu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Zanetti (44 de ani) s-a retras din fotbal În 2014, după 19 ani în care a jucat pentru Internazionale Milano. De-a lungul carierei, a adunat numeroase trofee pe plan individual şi colectiv, printre care Liga Campionilor (2010) şi cinci titluri în Serie A. Campion al Italiei a fost şi Zambrotta (41 de ani), în două rânduri cu Juventus şi o dată cu AC Milan, el punând capăt carierei tot în 2014, după o ultimă experienţă avută la Chiasso.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.