Boloni se află în negocieri avansate cu FRF, iar Dumitru Dragomir a vorbit despre o potenţială venire a antrenorului la naţională.
Între Boloni şi FRF ar mai fi de pus la punct ultimele detalii ale contractului, care ar urma să se întindă pe doi ani, şi care ar putea să se prelungească pe încă doi ani, dacă naţionala se va califica la EURO 2024.
Totuşi, FRF nu trebuie să stea liniştită, iar Dumitru Dragomir a tras un semnal de alarmă. El consideră că Boloni ar putea să stopeze negocierile cu FRF, dacă va primi o ofertă pe bani mulţi de la o altă echipă.
De asemenea, Dragomir consideră că Boloni nu va sta 4 ani pe banca tricolorilor, chiar dacă FRF s-ar asigura de acest lucru, mai ales după experienţa recentă cu Mirel Rădoi, care a ales să nu îşi prelungească contractul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Să ştiţi că el nu se uită neapărat să crească fotbalişti la echipa naţională!”
”E un antrenor cu palmares, un fost mare fotbalist şi un om serios, un om care a învăţat carte. E o mişcare trăsnet dacă a semnat contractul. Se poate întâmpla orice, şi să fie şi să nu fie antrenor. Ca valoare, e foarte valoros. Ungurul ăsta este foarte bun antrenor, este băiat deştept.
Dacă are o ofertă mai bună până semnează contractul, îşi ia viteză în joc de glezne. În groapa în care suntem acum, am zice mersi dacă l-am aduce pe Boloni. Fotbalul este la pământ. Vindem la suprapreţ fotbalişti datorită impresarilor, care sunt oameni descurcăreţi şi ştiu bine meseria.
Să ştiţi că Boloni nu se uită neapărat să crească fotbalişti la echipa naţională. Dacă n-are performanţă, cât e el de Boloni, îl iau spectatorii în primire de pleacă singur. Nu ştiu ce variantă alege, dar trebuie să aleagă o variantă câştigătoare, nu de încercat tineri.
Oricum nu stă 4 ani, chiar dacă face contract pe 4 ani, nu stă 4 ani. Cu toate că, fiind arsă federaţia o dată, cred că face contract aşa cum trebuie, cu clauze puternice. Dacă este aşa, Stoichiţă este de felicitat”, a declarat Dragomir, conform AntenaSport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Boloni, aproape de al doilea mandat la cârma României
Boloni a mai antrenat naţionala în trecut. El a fost la cârma României între iulie 2000 şi iulie 2001, chiar în perioada când tricolorii luau startul pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2022. El şi-a dat demisia înainte de ultimele două meciuri, pentru a o putea prelua pe Sporting Lisabona.
Boloni a pregătit România timp de 13 meciuri, timp în care a înregistrat 8 victorii, 3 înfrângeri şi două egaluri.
Afla mai multe despre: românia-boloni-dumitru dragomir