Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Dumitru Dragomir dă de pământ cu Florin Talpan, în urma ultimelor comentarii făcute de acesta: ”Nu trebuie să te crezi Dumnezeu în Ghencea”

Dumitru Dragomir dă de pământ cu Florin Talpan, în urma ultimelor comentarii făcute de acesta: ”Nu trebuie să te crezi Dumnezeu în Ghencea”

Fotbal intern

Comentarii

Dumitru Dragomir a discutat recent despre scandalurile cauzate de Florin Talpan în ulrima perioadă. Fostul şef al LPF a dat de pământ cu comandantul şi a sugerat că acesta ar trebui să se retragă din viaţa publică.

După ce Florin Talpan i-a atacat public pe comandantul Mădălin Hîncu şi managerul George Ogăraru, Mitică Dragomir i-a dat replica cadrului militar. Fostul şef al LPF i-a reproşat comportamentul şi conduita lui Talpan şi a sugerat că toată puterea pe care o are i s-a urcat la cap. În plus, acesta i-a reamintit comandatului de contribuţiile pozitive aduse de Gigi Becali fotbalului românesc, după întregul război dintre cei doi.

Dumitru Dragomir dă de pământ cu Florin Talpan

”Acestui Florin Talpan trebuia să îi pună cineva frână. Comandantul este comandant, iar dacă nu îţi respecţi superiorul atunci ai o mare problemă. A câştigat el nişte procese la viaţa lui, dar totul are o limită şi nu trebuie să te crezi Dumnezeu în Ghencea.

Visul lui Talpan este să conducă clubul Steaua, dar nu o să o facă niciodată. El şi cu ultraşii vor să conducă clubul Steaua. Am impresia că omul ăsta acţionează de frica suporterilor şi doreşte să se pună pe bune cu ei, iar acum a început să se dea şi ca victimă. Cred că se consultă cu ultraşii şi la ce declaraţii să dea.

Talpan trebuia sancţionat de mult timp de către Hîncu. Să îmi mai arate el pe cineva care s-a îmbrăcat în haină militară şi s-a fotografiat cu ultraşii aşa cum a făcut el. Vă daţi seama în ce impostază a putut să pună Armata română? Un ofiter s-a pozat în mijlocul unor oameni cu cagule.

Să zică mersi că Mădălin Hîncu nu l-a zburat de tot din club. Acum a ieşit şi şi-a atacat comandantul. Vă daţi seama până unde poate să meargă un om care visa ca stadionul Steaua îi va purta numele? S-a luat şi de George Ogăraru. Acest om nu are limită şi produce în jurul său doar ceartă şi scandal.

Toată lumea ştie că Steaua adevărată este la Gigi Becali, iar generalul Zisu ştie tot adevărul. Este un om serios şi trebuie să se implice. Ajunge cu atâta scandal şi ură. Dacă Gigi Becali nu îşi băga banii familiei în fotbal se alegea praful de Ghencea. Unde era Talpan când Gigi a învestit bani în Ghencea? Atunci Gigi Becali era bun?

Ce a făcut omul asta de prin 2002 pentru Steaua şi fotbalul românesc nu a făcut nimeni. Tot cu Gigi Becali am mai prins şi noi din nou o semifinală, iar eu zic că o să treacă încă 50 de ani ca să mai prindem o astfel de fază în cupele europene.

Dacă Gigi Becali şi-l atrăgea încă de la început de partea lui pe Florin Talpan credeţi că îi mai păsa acestui jurist acum de procese? Hai să fim serioşi! De ce credeţi că FRF, UEFA şi FIFA nu îl bagă în seamă pe Talpan cu toate procesele sale câştigate?

Omul ăsta e plin de ură, dar nu o să ajungă să conducă niciodată clubul Steaua. Acolo în interior la ei Talpan s-a certat cu o grămadă de ofiţeri şi nimeni nu îl vede cu ochi buni. Discutaţi şi voi cu colegi de ai lui şi o să vedeţi ce părere au oamenii ăia despre el”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit ProSport.

Afla mai multe despre: dumitru dragomirflorin talpanfcsbcsa steauasteaua bucureşti 

viewscnt
Articole similare