Dacia Unirea Brăila a reuşit o promovare senzaţională în Liga 2, după ce a învins-o pe Oţelul Galaţi. Echipa antrenată de Florentin Petre a câştigat returul acasă cu 1-0, după ce meciul tur se încheiase la egalitate, 1-1.
Oţelul Galaţi era aşteptată în Liga 2, alături de mai multe echipe tradiţionale, uitate de lume, însă câştigătoarea seriei sale nu a reuşit să promoveze. Fosta campioană a României a pierdut finala barajului chiar împotriva formaţiei de pe poziţia a doua din propria seria, Dacia Unirea Brăila.
Patrick Petre se pregăteşte pentru Liga 2
Iar promovarea a fost una muncită pentru brăileni, aşa cum spune Patrick Petre, jucător ce a fost condus de tatăl său spre accederea în Liga 2. Mijlocaşul a afirmat că spiritul de echipă a condus-o pe Dacia spre divizia secundă şi a dat de înţeles că va continua la formaţia actuală şi sezonul viitor, alături de tatăl şi antrenorul său.
”Ne-am unit, am fost ca o familie, asta s-a văzut până în ultimul moment. N-am jucat niciun meci acasă, sper să fie mai bine sezonul viitor. Suporterii ne-au explicat de la primul meci ce rivalitate au cu Oţelul, e un fel de Dinamo - Steaua.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acum o să vedem ce va urma. Dacă o să fie condiţii bune, de ce să nu rămânem mai departe? Eu îmi doresc să rămân aici. O să fie meciuri frumoase la Liga 2, cu echipe de tradiţie. Nu contează că este Liga 3, a fost un meci cu o încărcătură foarte mare.
Am văzut jucători cu titluri în palmares care aveau emoţii înainte de acest meci. O să rămânem acelaşi grup la Liga 2, ne-am bazat pe grupul pe care l-am avut aici”, a declarat Patrick Petre.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: patrick petre, oţelul galaţi, dacia unirea brăila, florentin petre