În urmă cu doar 2 zile, românca declara că turneul de la Abu Dhabi va fi primul din 2021 la care va participa. În schimb, Sorana Cîrstea şi Particia Ţig vor participa la turneul din Emiratele Arabe Unite.
În urmă cu doar 2 zile, românca declara că turneul de la Abu Dhabi va fi primul din 2021 la care va participa. Între timp, organizatorii au anunţat tabloul oficial iar Simona Halep nu a fost prezentă pe acesta aşa că nu va participa. În schimb, Sorana Cîrstea şi Particia Ţig vor participa la turneul din Emiratele Arabe Unite.
Australian Open va fi, probabil, primul turneu la care Simona Halep va participa în 2021 având în vedere că sportivii vor fi obligaţi să ajungă în Australia şi să stea în carantină cu 2 săptămâni înainte de startul oficial al competiţiei, adică 8 februarie. Sportivii vor fi testaţi de 5 ori în cele 14 zile de carantină şi vor putea începe antrenamentele după 3 teste negative.
Halep a terminat anul 2020 pe locul 2 în clasamentul WTA chiar dacă nu a avut rezultate prea bune în turneele de Grand Slam (doar 3 la număr după ce Wimbledon a fost anulat).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Articol postat de ANDREI BADEA
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, tenis