România a pierdut meciul cu Austria, în deplasare, la Viena, pe ”Ernst Happel Stadion”, scor 1-2, în campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2026.
Panduru, dezamăgit de Andrei Raţiu
Naţionala României a făcut o partidă slabă la Viena şi şi-a diminuat considerabil şansele pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026. Tricolorii au fost învinşi cu 1-2, însă elevii lui Mircea Lucescu au suferit teribil, cel mai bun fotbalist al nostru fiind Horaţiu Moldovan, care a păstrat proporţiile scorului.
România are doar trei puncte după trei partide, iar naţionala noastră pare condamnată să câştige toate partidele rămase din grupă.
Pe lângă Dennis Man, un alt nume care l-a dezamăgit pe Basarab Panduru a fost fundaşul Andrei Raţiu, care a evoluat mult sub aşteptări în partida cu Austria.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- 12.000.000 de euro este cota de piaţă a lui Andrei Raţiu, potrivit Transfermarkt
Emil Grădinescu: ”Raţiu... ce a fost cu el?! Jucătorii cu cea mai buna cotă - Raţiu şi Man - au dezamăgit cel mai tare!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Basarab Panduru: Unde aveam cea mai buna parte, jucători care joaca în Spania, în Italia, au dezamăgit.
Alexandru Rădulescu: Crezi că are prea multa încredere? De multe ori încearcă să dribleze, să avanseze, pierde mingea, dar n-ai văzut centrări, avansări...
Basarab Panduru: Te aşteptai dreapta noastră să fie periculoasă, Raţiu are şi el momente... Când avea mingea în loc să dea mingea, nu ştiu... Poate şi adversari sunt mai atenţi la el, îl închid mai repede. Poate şi adversarul ştie că Raţiu urcă, mergeţi şi îl întâmpinaţi acolo, faceţi presiune. Şi el şi Man au fost sub, mult sub aşteptări. Stânga mi-a plăcut, dreapta nu azi”.
- 36 de meciuri a jucat Andrei Raţiu în acest sezon la Rayo Vallecano
Raţiu l-a dezamăgit şi pe Gică Popescu
”Mie îmi place foarte mult Raţiu când joacă în cealaltă jumătate de teren, dar 90% dintre ocaziile Austriei au venit pe partea lui Raţiu. Ori aşa i se cere, ori este indisciplinat. Mă îndoiesc că asta i se cere lui Raţiu, el este fundaş, trebuie să îşi facă datoria de fundaş.
Astăzi a fost extremă dreaptă, toate problemele noastre au venit în partea dreaptă, din cauza problemelor de poziţionare ale lui Raţiu Este un jucător care evoluează foarte bine la echipa de club, dar când vine la naţională nu reuşeşte acelaşi lucru”, a spus Gică Popescu, la Antena 1.
Afla mai multe despre: andrei raţiu, basarab panduru, românia