Real Madrid a fost umilită în El Clasico de marea sa rivală, FC Barcelona, scor 1-5. Cu antrenorul Julen Lopetegui ca şi demis, un alt fost selecţioner devine ţinta numărul 1 a lui Florentino Perez. Italianul Antonio Conte pare marele favorit să preia banca tehnică a madrilenilor, iar în 2013 vorbea deja despre ceea ce poate însemna Real Madrid pentru un antrenor.
El Pais scrie că fostul tehnician de la Chelsea şi-a exprimat deja în trecut admiraţia pentru gruparea blanco.
Se petrecea în 2013, atunci când înaintea unui meci de Uefa Champions League dintre Real Madrid şi Juvents de pe Estadio Santiago Bernabeu, italianul făcea următoarele afirmaţii: ”În fotbalul de azi, Real Madrid reprezintă maximul. La acest club găseşti structura ideală pentru a câştiga absolut totul în fotbal. În fiecare an îşi propune să câştige toate trofeele şi are jucătorii pregătiţi pentru asta” explica Antonio Conte.
Italianul le-a pregătit pe Juve între 2011 şi 2014, naţionala Italiei între 2014 şi 2016 şi Chelsea între 2016 şi 2018. Are 3 titluri cu Juve în Serie A şi titul în Anglia cu Chelsea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: antonio conte, real madrid, julen lopetegui