Rapid a căzut în clasament după o perioadă grea pentru echipa antrenată de Constantin Gâlcă.
Giuleştenii n-au mai câştigat din luna martie, de la meciul cu Dinamo din play-off-ul Superligii, iar recent au "legat" trei înfrângeri la rând. Răzvan Onea, unul dintre căpitanii echipei, sună adunarea şi anunţă, într-un sprint de final, îşi doreşte ca Rapid să prindă locul de baraj pentru cupele europene.
Onea anunţă revirimentul Rapidului: " A fost o descărcare şi sper să fi învăţat ceva din asta"
Ca să joace barajul de cupe europene, Rapid trebuie să ajungă pe locul patru în clasament şi să învingă echipa care vine din play-out, cel mai probabil FCSB, pentru a ajunge în preliminariile Conference League.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"E foarte dureros să ajungi în fiecare an în play-off şi să vină o cădere inexplicabilă, iar la un moment dat fiecare dintre noi mai cedăm. A fost o descărcare şi sper să fi învăţat ceva din asta, să conştientizăm clubul la care suntem şi ce emblemă reprezentăm şi să ne dăm seama că nu putem să o ţinem aşa la nesfârşit.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Atâta timp cât sunt şanse matematice, eu îmi doresc să luptăm până la capăt şi am încredere în echipa noastră. Ştiu că e o perioadă foarte grea, dar în acelaşi timp ştiu că putem să ne ridicăm şi acest loc patru care ne-ar aduce la un baraj îmi doresc foarte mult să-l atingem", a declarat Răzvan Onea.
Rapid a pierdut trei derby-uri la rând, cu Universitatea Craiova, Dinamo şi CFR Cluj, iar acum echipa lui Gâlcă se află pe locul cinci în clasament, cu 32 de puncte, la două lungimi de ocupanta locului patru, Dinamo.
În ceea ce-l priveşte, Constantin Gâlcă este aşteptat să plece de la Rapid la finalul sezonului actual.
Afla mai multe despre: razvan onea, rapid, obiectiv, superliga, play-off








