România şi-a aflat cu ce echipe naţională se va duela pentru a ajunge la turneul final de Campionat Mondial din 2026.
Naţionala României a fost repartizată în Grupa H din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale din 2026, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino.
Dacă majoritatea oamenilor de fotbal au căzut de acord că tricolorii au avut noroc şi au prins o grupă uşoară, Aurel Ţicleanu, membru al Comisiei Tehnice a FRF, este de altă părere.
România, pusă în gardă după aflarea grupei din preliminariile Cupei Mondiale 2026
Mai exact, Ţicleanu a scos în evidenţă forţa reprezentativei din Bosnia la meciurile de pe teren propriu, dar şi faptul că Austria este o naţională mult superioară celei din România.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”E greu. Arătaţi-mi cu cine e uşor. Bosnia ne-a bătut tot timpul acolo. Legat de factorul climă, vom juca în Bosnia pe 15 noiembrie, va fi ploaie, terenul greu, vor fi materiale, vor fi alunecări.
Dacă ne ducem cu bentiţe şi cu pletele puse nu ştiu pe unde, nu avem nicio şansă. Toate grupele sunt grele şi se califică prima. Nu înţeleg de ce noroc.
Noi nu avem jucători la nivelul austriecilor, nici ca valoare de piaţă. Numai prima se califică. Încă o dată o subliniez. (n.r. dacă am fi picat cu Anglia) Dintr-un punct de vedere, era mai bine. Ăştia tot timpul au avut probleme cu noi, s-au împiedicat.
Austria nu e o echipă care să intre în poziţional cu tine şi să joace ce ne convine nouă. Nouă ne convine să jucăm contraatac. Nu e o echipă de genul acesta.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Austria a bătut, a marcat trei goluri Poloniei, eu nu ştiu dacă noi dăm un gol Poloniei. Şi a marcat trei goluri Olandei, noi nu marcăm gol Olandei. Când am jucat cu Olanda, am fost paralizaţi. Ţineti minte că am jucat cu Olanda şi am fost paralizaţi. Nu e uşor.
Condiţia esenţială ca noi să ne calificăm este ca ora meciului cu Austria noi să nu facem paşi greşiţi, dar ei să facă şi noi să fim cea mai bună versiune a noastră şi ei undeva la jumătate din exprimarea lor. Asta e”, a declarat Ţicleanu, potrivit Prima Sport.
Grupele preliminariilor Cupei Mondiale din 2026:
- Grupa A: Câştigătoarea meciului Germania - Italia, Slovacia, Irlanda de Nord, Luxemburg
- Grupa B: Elveţia, Suedia, Slovenia, Kosovo
- Grupa C: Învinsa din meciul Portugalia - Danemarca, Polonia, Grecia, Scoţia, Belarus
- Grupa D: Câştigătoarea meciului Franţa - Croaţia, Ucraina, Islanda, Azerbaidjan
- Grupa E: Câştigătoarea meciului Spania - Olanda, Turcia, Georgia, Lituania
- Grupa F: Câştigătoarea meciului Portugalia - Danemarca, Ungaria, Irlanda, Armenia
- Grupa G: Învinsa din meciul Spania - Olanda, Polonia, Finlanda, Lituania, Malta
- Grupa H: Austria, România, Bosnia, Cipru, San Marino
- Grupa I: Învinsa din meciul Germania - Italia, Norvegia, Israel, Moldova
- Grupa J: Belgia, Ţara Galilor, Macedonia, Kazahstan, Liechtenstein
- Grupa K: Anglia, Serbia, Albania, Letonia, Andorra
- Grupa L: Învinsa din meciul Franţa - Croaţia, Cehia, Muntenegru, Insulele Feroe, Gilbraltar
La Cupa Mondială din 2026, desfăşurată în SUA, Canada şi Mexic, se vor disputa 104 meciuri, în 16 oraşe şi este programată între 11 iunie şi 19 iulie 2026.
- Citește și
- Antrenorul echipei din Superliga, semnal de alarmă pentru conducerea clubului: ”Trebuie să ne întărim. A fost un joc aprig”
- ”Trebuie mai multă personalitate pe teren”. Gâlcă, mesaj pentru fotbaliştii Craiovei după meciul cu Sepsi
- Patronul din Superliga a anunţat că nu are nevoie de Andrei Vlad. "Ce îmi mai trebuie portar?”
Afla mai multe despre: echipa nationala, romania, aurel ticleanu, cupa mondiala