You are here:

"E greu să fii tânăr şi de succes?". David Popovici şi-a făcut temele şi a oferit un răspuns de mare campion

"E greu să fii tânăr şi de succes?". David Popovici şi-a făcut temele şi a oferit un răspuns de mare campion

Sporturi

Comentarii

David Popovici a vorbit pe larg, după ce a devenit cel mai bun înotător din lume la 100 şi 200 de metri liber.

David Popovici, răspuns de campion

  • David Popovici, în vârstă de 17 ani, a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 100 metri liber din cadrul Campionatului Mondial de Nataţie. Popovici a obţinut la CM şi aurul la 200 m liber.

"E greu să fii tânăr şi de succes?", a fost întrebarea pe care David Popovici a primit-o după performanţele de la Budapesta, iar răspunsul său a arătat că se află pe drumul cel bun. 

"Sunt de părere că poate fi rău sau poate să te preseze foarte tare şi mă poate transforma în ceva ce nu vreau să devin, dar doar dacă las să se întâmple asta. Dacă mă înconjor doar cu oamenii pe care îi vreau, dacă ţin sub control tot ce vreau şi dacă ştiu ce este cu adevărat important pentru mine, adică doar înotul, atunci pot filtra toate informaţiile şi nu mă pierd. 

Contează să filtrezi toate informaţiile şi să înveţi din greşelile pe care le-au făcut alţii, pentru că nu sunt primul tânăr talentat. Nu îmi place să spun despre mine că sunt un talent. Sunt puţin talentat, dar nu despre asta este vorba", a declarat dublul campion mondial. 

De asemenea, David Popovici a recunoscut că a învăţat multe după experienţa de anul trecut de la Tokyo. 

"Sunt bucuros să văd că... şi a trebuit să mi-o demonstrez că nu m-a afectat faptul că am fost foarte aproape de un podium atât de important (n.r. - la Jocurile Olimpice).Cred că Jocurile Olimpice m-au învăţat să rămân calm în timpul unei competiţii atât de importante şi cred că este ceva ce înotătorii nu pot realiza, să rămână calmi şi deconectaţi. Pot apărea nervi şi presiune, dar dacă ai echilibru, atenţie, dacă eşti puţin introvertit, cred că eşti pe cale să faci ceva măreţ", a mai spus sportivul român. 

Preşedintele Klaus Iohannis a decis să îl decoreze pe sportivul David Popovici cu cea mai înaltă distincţie a statului român, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, ca urmare a performanţelor extraordinare obţinute la Campionatele Mondiale de Nataţie, care l-au plasat în rândul celor mai buni sportivi ai lumii, precum şi în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga activitate, informează Administraţia Prezidenţială.

Afla mai multe despre: david popovici 

viewscnt
Articole similare