Jovo Lukic (27 de ani), golgheterul Superligii cu 16 goluri, a comentat victoria obţinută de U Cluj cu FC Argeş, scor 1-0, după gafa portarului Cătălin Căbuz.
Jovo Lukic susţine că FC Argeş a fost pedepsită pentru ce a făcut la meciul cu U Cluj
Universitatea Cluj a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, formaţia FC Argeş, în etapa a doua din play-off-ul Superligii. Cătălin Căbuz, proaspăt convocat, a marcat în propria poartă, în minutul 82, iar U Cluj este pe primul loc al Superligii.
Portarul abia convocat la echipa naţională nu a putut anticipa traiectoria mingii la o pasă înapoi pe direcţia porţii, a lovit-o cu stângul, nu a mai reuşit să dea în balon cu dreptul, iar golul a fost catalogat drept o pedeapsă de Jovo Lukic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Atacantul bosniac a făcut referire la terenul de la Mioveni, pe care FC Argeş nu l-a udat, pentru forţa un joc lent, care să-i avantajeze pe piteşteni.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
“A fost o răsplată, pentru că n-au vrut să ude terenul şi, când au pasat portarului, mingea a sărit şi şi-au dat autogol, din fericire pentru noi. E un fel de pedeapsă, karma. Mingea sărea în continuu, era greu de controlat, dar ce putem face? La fel a fost şi pentru ei, am luptat şi am luat cele trei puncte.
Am spus-o că ne vom lupta la titlu, iar acum suntem aici, aproape, mai avem meciuri de jucat, iar la final vom vedea cine câştigă titlul. Cred că avem chimie în echipă, ne cunoaştem. La început a fost greu, eram mulţi nou-veniţi, dar acum pot anticipa ce va face oricare coleg în timpul jocului.
(n.r. – Lukic a fost convocat la naţională) Va fi uimitor pentru Bosnia dacă reuşeşte calificarea la Cupa Mondială. Am jucat în 2010, ar fi superb dacă reuşim să ne calificăm din nou”, a declarat Jovo Lukic, după 1-0 cu FC Argeş.
Clasament competiţie oferit de Superscore
Afla mai multe despre: jovo lukic, catalin cabuz, fc arges u cluj








