Pentru prima dată după mai bine de două decenii, campioana României va juca din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, alături de formaţii campioane din campionate precum Moldova, Liechtenstein, Irlanda, Letonia, Malta sau Luxemburg.
Performanţele echipelor din Liga 1 din ultimele sezoane ale cupelor europene au dus coeficientul României la un nivel cu adevărat dezastruos, iar şansele să revenim în top în perioada imediat următoare sunt minime.
Am ajuns pe locul 29 în Europa, sub Kazahstan, Azerbaidjan sau Bulgaria
Concret, în viitoarea ediţie a Cupelor Europene, România are dreptul să trimită patru echipe: campioana (în preliminariile Champions League), câştigătoarea Cupei, locul 2 şi locul 3 (în preliminariile Europa League).
Campioana şi următoarele două clasate vor începe aventura europeană încă din primul tur al preliminariilor, cu echipe venite din campionate precum Cipru, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Moldova, Malta sau Luxemburg.
Teoretic, formaţiile calificate vor porni ca favorite în aceste confruntări, dar pregătirea de vară va fi afectată în condiţiile în care meciurile din această fază sunt programate cu cel puţin două săptămâni mai devreme.
Accesul în acest sezon se face pe baza coeficientului înregistrat în perioada 2013-2018, care plasează România pe locul 20 în Europa.
Din sezonul viitor, lucrurile vor sta şi mai rău, în condiţiile în care România a ajuns pe locul 29, după ce în acest an n-am avut nicio echipă în faza grupelor.
Doar campioanele din campionatele clasate pe primele 17 poziţii intră în preliminarii din turul 2, deci România ar avea nevoie de un salt considerabil pentru a ajunge din nou la acest nivel, lucru posibil doar dacă vom avea cel puţin două echipe în grupe în sezonul 2019-2020 şi cel puţin una să obţină calificarea în primăvara europeană.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cum arată clasamentul coeficienţilor UEFA în acest moment
- Citește și
- Transfer spectaculos pregătit de FCSB! Gigi Becali face o mutare neaşteptată! Ce jucător surpriză din Liga I vor steliştii
- NEWS ALERT | El este primul transfer al lui Zidane! OFICIAL: Real Madrid a achitat deja clauza de reziliere
- VIDEO | MANEfique! Senegalezul a deschis scorul la Munchen după ce l-a păcălit pe Neuer. Cifre impresionante în UCL pentru starul lui Liverpool
- REZUMATE VIDEO | Seară nebună în Europa League. Goluri multe şi calificări dramatice. AICI sunt toate fazele. Tragerea la sorţi a sferturilor este astăzi, la Telekom Sport
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: romania, liga 1, coeficienti