Adrian Mutu (42 de ani), selecţionerul naţionalei U21 care cel mai probabil va pleca de la cârma reprezentativei, a vorbit despre posibilitatea ca Nicolae Dică (41 de ani) să preia postul pe care el îl va elibera. "Briliantul" are mai multe oferte de la echipe de club, dar cel mai aproape e de FCU Craiova, iar acesta îşi doreşte să facă pasul.
Reacţia lui Mutu despre posibilitatea ca Dică să-i ia locul la naţionala U21
Golgheterul all-time al naţionalei României, la egalitate cu Gică Hagi, îl vede pe Dică pregătit să fie selecţioner la U21, o reprezentativă care a creat aşteptări în jurul ei prin performanţele obţinute în ultimii ani la turneele finale din 2019 şi 2021. Mutu crede că FRF ar face o alegere bună dacă l-ar investi pe Dică selecţioner la naţionala sub 21 de ani.
"Nicu e un antrenor pregătit, am lucrat cu el anul acesta şi jumătate împreună, îl ştiu, ne cunoaştem de când suntem mici. Dacă va avea posibilitatea şi vrea să se ducă acolo, cred că ar fi o alegere potrivită pentru U21", a spus Adrian Mutu.
În prezent, Nicolae Dică e antrenor secund la naţionala mare a României, unde-l ajută pe Mirel Rădoi, cel care a fost şi el selecţioner la U21 în urmă cu doi ani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ca antrenor, Dică le-a mai pregătit pe FC Argeş şi FCSB, iar cu roş-albaştri a terminat pe locul doi în clasamentul din Liga 1 şi a dus echipa în primăvara europeană din Europa League.
Nicolae Dică va pregăti naţionala U23 a României la Jocurile Olimpice.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: adrian mutu, nicolae dica, selectioner u21