Conform cotidianului El Confidencial, Florentino Perez s-a supărat pe Luka Jovic, atacantul formaţiei Real Madrid
Accidentat şi indisponibil în această perioadă, Luka Jovic a organizat la el acasă un grătar alături de prieteni.
Imagini cu Jovic şi prietenii săi au apărut imediat pe reţelele de socializare, iar fotbalistul putea fi observat cu piciorul imobilizat, în faţa unui grătar, alături de prieteni.
A fost picătura care a umplut paharul pentru preşedintele Florentino Perez, care l-a convocat de urgenţă pe fotbalistul pentru care a plătit 65 de milioane de euro. ”Sunt sătul de astfel de imaturităţi” ar fi transmis preşedintele, apropiaţilor săi. Sârbul este pasibil acum de o amendă costisitoare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu este singurul episod controversat în care este implicat atacantul. Sârbul a fugit de la Madrid în ţara sa natală la o petrecere şi a încălcat regulile izolării, fiind amendat şi ameninţat cu închisoarea de preşedintele Aleksandar Vučic.
24 de meciuri a evoluat Luka Jovic în actuala stagiune pentru Real Madrid, şi a marcat doar două goluri. Viitorul său pe Santiago Bernabeu este incert, Real Madrid căutând o variantă de împrumut pentru fostul jucător de la Eintracht Frankfurt.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florentino perez, luka jovic