Ovidiu Burcă (44 de ani), fostul antrenor de la Dinamo, cel care a promovat echipa înapoi în prima ligă, a urmărit în continuare evoluţia echipei "alb-roşii" chiar şi după ce a fost îndepărtat de pe banca tehnică şi a tras o concluzie pozitivă.
Fostul antrenor al "câinilor", Burcă, a remarcat o creştere în jocul lui Dinamo în al doilea sezon consecutiv de primă ligă după promoare. Ovidiu Burcă a spus care crede că, în opinia sa, este singurul minus pe care îl arată Dinamo în actuala stagiune.
Ovidiu Burcă: "Lucrurile sunt mai stabile la Dinamo"
Burcă a subliniat subţirimea lotului lui Dinamo, care nu are bancă de rezerve la nivelul titularilor. Continuitatea pe care a avut Zeljko Kopic l-a ajutat pe antrenorul lui Dinamo să "radiografieze" mai bine situaţiei echipei, a lotului şi a rivalilor din Superligă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Nu ştiu dacă surprinzător, a fost un an de tranzicţie, lucrurile sunt mult mai stabile, antrenorul a avut continuitate, a început să cunoască bine clubul, campionatul, a identificat problemele. Acum, în opinia mea, singura problemă e că au 11, 12 jucători pe care se pot baza, dar când fac schimbări jucătorii nu mai fac ce făceau titularii.
E şi greu pentru că ai adus jucători cu salarii mari, care, poate, nu se pot dubla. Asta cred că e singura problemă pe care o are Dinamo. Cunosc destul de bine jucătorii tineri, au crescut şi ei, a fost şi pentru ei un an de tranziţie, au mai multă putere", a declarat Ovidiu Burcă, la Prima Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo, ovidiu burca, radiografie, echipa, lot, zeljko kopic