You are here:

eAD şi LPF fac echipă cu Superbet la Liga 1

eAD şi LPF fac echipă cu Superbet la Liga 1

Superliga

Comentarii

eAD - deţinătorul drepturilor de transmisie şi retransmisie a celei mai valoroase competiţii sportive din România, Liga Profesionistă de Fotbal - structura sportivă a cluburilor din prima ligă şi Superbet, operatorul numărul 1 din industria de betting & gaming în România şi-au unit forţele într-un parteneriat valabil pe doi ani.

Parteneriatul aduce împreună trei entităţi care au o viziune comună şi o strategie comună pentru a le oferi ce e mai bun fanilor români.

Toate detaliile parteneriatului urmează a fi anunţate pe 1 iulie, când prima divizie din fotbalul românesc îşi va afla printre alte surprize şi ţintarul ediţiei 2022-2023. Colaborarea va presupune mult mai mult decât un proces de branding şi de naming, cele trei entităţi îmbrăţişând oportunitatea de a pune în valoare expertiza tehnologică şi inovaţiile Superbet în interesul fotbalului românesc şi al suporterilor săi superpasionaţi.

„De câteva sezoane bune, Superbet este cel mai generos şi cel mai vizibil sponsor al sportului românesc, susţinând federaţii sau echipe masculine şi feminine din diferite discipline. Am observat şi ascensiunea pe plan internaţional a companiei, ambiţia şi viziunea de a deveni un jucător major pe plan mondial. A venit momentul ca toate progresele Superbet să fie recunoscute şi prin acest parteneriat de care se vor bucura echipele din prima divizie şi fanii fotbalului românesc.” a afirmat ORLANDO NICOARĂ, directorul eAD.

Din partea LPF, preşedintele GINO IORGULESCU a declarat: „Îmi face o plăcere deosebită să vă salut şi să vă mulţumesc în numele Ligii Profesioniste de Fotbal, precum şi în al meu personal, cu ocazia stabilirii acestui parteneriat. Mă bucur că SUPERBET, cel mai mare şi cel mai cunoscut brand al industriei în care activează, s-a alăturat Ligii Profesioniste într-un parteneriat solid, valabil doi ani de acum înainte. Am convingerea că unirea forţelor noastre, împreună şi cu eAD, deţinătorul drepturilor de transmisie a celei mai de anvergură competiţii sportive din România, se va concretiza într-un efort de echipă care va aduce rezultate excelente pentru toţi cei implicaţi şi, mai cu seamă, pentru fotbalul din Liga 1 şi pentru numeroşii săi fani.”

Ediţia cu numărul 105 a campionatului României se va desfăşura în sistem sezon regular (30 de etape, cu meciuri tur-retur), urmat de play-off (în care primele 6 clasate la finalul sezonului regular vor disputa meciuri tur-retur pentru stabilirea campioanei). Formaţiile clasate pe locurile 7-16 vor juca 9 etape în play-out (ultimele două clasate vor retrograda direct, locurile 7 şi 8 în play-out vor juca baraj în dublă manşă, contra ocupantelor locurilor 3 şi 4 în play-off-ul din Liga a 2-a).

Campioana va merge în turul I preliminar din Champions League, vicecampioana va merge în turul II preliminar din UEFA Conference League. Locul 3 din play-off va juca pe teren propriu meci de baraj în manşă unică împotriva învingătoarei din barajul în manşă unică dintre ocupantele locurilor 1 şi 2 din play out. Câştigătoarea va obţine ultimul loc de cupă europeană şi va fi calificată automat în turul II preliminar din UEFA Conference League.

„Suntem onoraţi şi deopotrivă entuziasmaţi de acest parteneriat. eAD a apărat interesele tuturor echipelor din divizia de elită, reuşind să obţină fonduri vitale pentru cluburi, iar  Liga Profesionistă de Fotbal e o instituţie care indiferent de context, a ştiut să atragă lângă ea sponsori din diferite industrii şi are energia şi viziunea de a-i capacita pe toţi cei implicaţi în fotbalul românesc de cel mai înalt nivel să se autodepăşească. Pregătim împreună un nou sezon competiţional, uniţi de pasiunea pe care o purtăm pentru sportul rege, un sezon care va fi în mod sigur o superexperienţă pentru echipe şi mai ales pentru fani!” a declarat ANDREI STAN, Manager de sponsorizări şi evenimente al Superbet.

Despre eAD

Lansată în 2015 ca agenţie de vânzare de publicitate, eAD a decis să intre pe piaţa drepturilor sportive şi a marketingului sportiv doi ani mai târziu, când a preluat drepturile TV ale Ligii 1.

Din 2018, compania a început să furnizeze servicii de promovare pe stadioane, vânzând publicitatea de pe sistemele de tip LED amplasate pe majoritatea stadioanelor din prima ligă. Tot din 2018, eAD vinde în exclusivitate şi spaţiile de publicitate pe televiziunile Prima TV, Prima Sport şi Profit TV şi alte câteva portaluri online. De anul trecut, eAD deţine în exclusivitate şi drepturile TV pentru campionatul Spaniei - La Liga.

Echipa eAD e condusă de Orlando Nicoară şi e formată din profesionişti cu o experienţă vastă în zona de media & advertising.

Despre LPF

Liga Profesionistă de Fotbal este o organizaţie compusă din cele 16 cluburi profesioniste de fotbal din Liga 1. Fanii acestui sport sunt, de fapt, principalii beneficiari ai existenţei LPF, fie că sunt ai celor mai bune 16 echipe din România sau doar ai fotbalului, în general.

Organizator al principalei competiţii fotbalistice interne, dar şi având un rol de sindicat al cluburilor, LPF rămâne fidelă principiului că fotbalul este al oamenilor, pentru oameni şi în favoarea ideii de fair-play, ca o constantă a întregii sale activităţi.

Despre Superbet

Fondat de către Sacha Dragic şi Augusta Dragic, Grupul Superbet este o companie de tech & entertainment care desfăşoară operaţiuni în retail (reţea de peste 1.000 de agenţii stradale) şi online (site şi aplicaţii sport şi jocuri) în România, Polonia, Serbia şi din 2021 în Belgia, unde a achiziţionat liderul local Napoleon Sports & Casino. Superbet este membru al IBIA (Asociaţia Internaţională de Integritate în Betting).

Compania a câştigat numeroase premii la nivel naţional şi internaţional, remarcându-se şi prin colaborările cu ambasadori de brand precum Ilie Dumitrescu, Cătălin Moroşanu, Gică Craioveanu, Ana-Maria Popescu-Brânză, Mihai Leu, Jerzy Dudek şi mulţi alţii. Prin intermediul fundaţiei sale, compania a întreprins numeroase acte de binefacere în domeniile de educaţie, cultură, sport şi sănătate.

Prin programul său de susţinere a sportului românesc, Superbet sponsorizează federaţii, cluburi sau sportivi din fotbal, handbal, baschet, ciclism, şah, kickbox, raliuri, atletism, scrimă, dansuri, înot şi ski.

Afla mai multe despre: ead 

viewscnt
Articole similare