CFR Cluj pare că îşi revine în forma cu care a obişnuit, după ce Daniel Pancu a reuşit două victorii în primele meciuri ca antrenor în Gruia.
Baciu a felicitat-o pe CFR după ultima etapă din Superligă
CFR Cluj a dat semn de revenire în meciul cu Rapid în etapa cu numărul 17 din Superligă. Ardelenii au arătat o altă faţă sub comanda noului antrenor - Daniel Pancu.
Marius Baciu a urmărit CFR-ul sub comanda lui Daniel Pancu şi a rămas impresionat de jocul ardelenilor, mai ales, în partida cu Rapid, câştigată 3-0.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- În următoarea etapă, ”feroviarii” vor juca, în deplasare, împotriva revelaţiei FC Argeş.
”CFR a fost agresivă, a condus. Ei n-au avut echipă până acum, aveau jucători buni, dar acum au o echipă. Arată foarte bine CFR, extraodinar.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În meciul cu Rapid se vedea o echipa a CFR-ului care într-adevăr au avut momente în care a arătat ca o echipă de play-off, nu puteai să te gândeşti că sunt pe locul 12 sau 13 dacă nu ştiai clasamentul. Cu jocul ăsta se băteau la titlu”, a declarat Marius Baciu.
Liderul Rapid are un avans de numai două puncte faţă de FC Botoşani, trei de Universitatea Craiova, respectiv patru de Dinamo. Iar până la play-off, momentul înjumătăţirii, mai sunt oricum de disputat 13 etape.
Afla mai multe despre: cfr cluj, marius baciu, daniel pancu, rapid








