You are here:

Echipa din Superliga a dat încă o lovitură în clasament şi antrenorul anunţă: "Se vede bine, doar că nu avem obiectiv play-off-ul"

Echipa din Superliga a dat încă o lovitură în clasament şi antrenorul anunţă: "Se vede bine, doar că nu avem obiectiv play-off-ul"

Superliga

Comentarii

Antrenorul de la UTA, Adrian Mihalcea, a oferit o primă reacţie, după ce echipa sa a câştigat în deplasare şi a revenit în play-off-ul Superligii. El a dorit să ia din presiunea parcursului şi a dat verdictul despre miza play-off-ului.

Adrian Mihalcea, după FC Argeş – UTA 0-1, în Superliga

UTA Arad s-a impus sâmbătă, în deplasare, cu 1-0 în faţa formaţiei FC Argeş, într-un meci contând pentru etapa a 24-a a Superligii. Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 68 de Marius Coman, care a finalizat cu o lovitură de cap centrarea lui Alomerovic.

După această victorie, UTA a ajuns la 38 de puncte şi ocupă locul al şaselea, în timp ce FC Argeş a rămas cu 40 de puncte, pe poziţia a patra.

Temporar, Adrian Mihalcea şi UTA au urcat în play-off, iar antrenorul principal a dezvăluit ce simte.

“Sunt trei puncte contra unei echipe bune care pierde greu acasă, a fost un meci de luptă şi ne aşteptam. Am fost norocoşi, determinaţi în duelurile ofensive şi am reuşit să câştigăm. De azi încep două săptămâni grele, iar acum aveam nevoie de victorie după înfrângerea de acasă. Avem stilul ăsta, dar acum e vorba despre încredere şi atunci poţi face lucrurile mai bine. Mobilizarea defensivă şi aspectul ofensiv fac parte din ADN-ul nostru.

Marius Coman e un atacant în formă acum şi mă bucură reuşitele lui, dar arătăm ca o echipă şi e mai important. Doar unitatea grupului te duci să nu ai vreo problemă dacă se întâmplă ceva. Avem o situaţie cu şase jucători la limita cartonaşelor şi aici trebuie să gestionez, pentru că orice minus contează pentru noi.

Se vede bine clasamentul, doar că nu avem obiectiv play-off-ul. Nu că nu ne dorim, ci că nu e obiectiv, că dacă nu ne doream nu eram serioşi. Chiar şi locul al şaptelea e un loc important, foarte greu, dacă vă uitaţi la ce echipe sunt în spate. Play-off-ul e doar o viziune, un target impus datorită rezultatelor bune.

Jucătorii să conştientizeze că în aceste două săptămâni se pot juca multe, iar la fel putem rămâne pe aceeaşi poziţie”, a declarat antrenorul de la UTA, Adrian Mihalcea.  

Clasament competiţie oferit de Superscore

 

Afla mai multe despre: adrian mihalceaadrian mihalcea utafc arges uta 

viewscnt
Articole similare