Gică Hagi (61 de ani) a numit trei jucători care, în opinia sa, au ieşit în evidenţă în meciurile pe care naţionala României le-a jucat şi le-a pierdut pe toate în Liga Naţiunilor.
După înfrângerea din returul cu Suedia (0-1), din noua campanie de Liga Naţiunilor, selecţionerul a lăudat trei jucători. "Regele" i-a scos în evidenţă şi a spus că au demonstrat că pot juca în tricoul echipei naţionale.
Coubiş, Matei Ilie şi Eissat, lăudaţi de Gică Hagi
Este vorba despre Andrei Coubiş, Matei Ilie şi Lisav Eissat. Cei trei fundaşi i-au luat ochii lui Hagi, în ciuda înfrângerilor suferite pe bandă rulantă de "tricolori".
"Echipa României trebuie să aibă personalitate, să nu-i fie teamă să joace defensiv. Când au stat bine, au luat mingea, au dictat ritmul şi intensitatea, cât am putut să o facem. E clar că acest tic-tac trebuie să fie iute şi să creştem acest lucru. Jucătorii mă cunosc toţi acum, de asta am luat 30 de jucători, să vadă şi ei ce gândeşte Hagi, ce fotbal vrea să joace. Eu îi cunosc mai bine, ei mă cunosc mai mult. Din noiembrie, trebuie să fie calitate, nu cantitate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Când te cheamă România vii. A mai fost de două ori, dar n-am putut. Am simţit că trebuie să creez ceva. Vreau să le ofer mai multă personalitate, mai multă iniţiativă. Mă faceţi să vorbesc şi am pierdut patru meciuri. E dur, e foarte dur. Lăsaţi-mă să mă duc să mă odihnesc o zi, două, apoi vom vedea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mi-au dat curaj lucrurile din această seară. Sperăm să o facem şi în deplasare. Eu nu mă schimb, trebuie să faci lucrurile la fel, atât acasă, şi în deplasare. O echipă cu personalitate face asta, aşa cum suedezii au făcut-o. Ei au ajuns la un nivel. Noi suntem pe drumul ăsta, avem nevoie de timp.
Echipa naţională nu e închisă. Echipa naţională a câştigat, din punctul meu de vedere, trei jucători care au demonstrat: Coubiş, Ilie şi Eissat. Sunt 2003, 2002 şi 2005 şi au demonstrat că pot juca la echipa naţională.
Coubiş şi Ilie au făcut un cuplu bun de fundaşi centrali. Au făcut greşeli, e normal, sunt tineri. Echipa naţională nu e închisă, trebuie să fie deschisă. E clar că trebuie să căutăm, pe lângă jucătorii care sunt baza echipei, să căutăm şi jucători tineri, cu potenţial foarte bun, care, mai devreme sau mai târziu, vor reprezenta viitorul fotbalului românesc. Să joace la echipe bune, să joace bine. N-a pomenit nimeni din media", a spus Gică Hagi, la conferinţa de presă.
România - Suedia 0-1, în Liga Naţiunilor
Naţionala României a fost învinsă de Suedia, scor 1-0, luni seară, în meciul din Liga Naţiunilor, grupa B4, de pe Arena Naţională. A fost a patra înfrângere consecutivă pentru echipa naţională în actualul mandat al selecţionerului Gheorghe Hagi.
Pe Arena Naţională, în faţa a aproape 50.000 de oameni, tricolorii au intrat pe teren decişi să mai şteargă din ultimele impresii lăsate suporterilor. Şi au reuşit, într-o oarecare măsură, deşi suedezii au deschis scorul, în minutul 13, prin Gyokeres, după ce Nanasi lovise bara la faza precedentă.
Tot Gyokeres a fost aproape de gol, în minutul 33, însă elevii lui Hagi au început să scoată capul, iar Tănase şi Stanciu l-au pus la încercare pe portarul Johansson, în minutele 38 şi 43. Replica oaspeţilor a venit de la ocazia lui Nanasi, în minutul 44, când Hindrich a intervenit, iar prima repriză s-a încheiat cu şutul puternic, puţin pe lângă, al lui Man, un minut mai târziu.
Tricolorii au fost mai periculoşi în partea secundă, când au jucat ceva mai ofensiv, având posesia. Johansson a intervenit excelent la şutul lui Stanciu, în minutul 58, apoi Tănase a pătruns şi a trimis spre poartă, dar goalkeeperul suedez s-a opus. A urmat şutul periculos al lui Cicâldău, din minutul 72, şi execuţia din întoarcere a lui Mihăilă, din minutul 82, dar şi bara lui Svensson, în minutul 90+1.
În cele din urmă, băieţii noştri nu au găsit drumul spre gol şi România - Suedia s-a terminat 0-1. A fost a patra înfrângere consecutivă în Liga Naţiunilor, unde tricolorii sunt ultimii în grupă, fără puncte.
ROMÂNIA: Hindrich - Raţiu, Coubiş, M. Ilie, Bancu (Eissat 46) - R. Marin (Mihăilă 69), V. Dragomir - Man, Stanciu (I. Hagi 69), Olaru (Cicâldău 69) - F. Tănase (Cîrjan 83). SELECŢIONER: Gheorghe Hagi
SUEDIA: V. Johansson - Beijmo, E. Smith, Lindelof, S. Gudmundsson (D. Svensson 54) - Bernhardsson (Skoglund 89), Karlstrom (H. Larsson 54), Bergvall, Nanasi (S. Dahl 77) - Zeneli (Bolin 75), Gyokeres. SELECŢIONER: Graham Potter
Cartonaşe galbene: Bancu 5, R. Marin 48, Mihăilă 82, Cîrjan 90+3 / Beijmo 53, Bernhardsson 62
Arbitru: Elchin Masiyev (Azerbaidjan).
Afla mai multe despre: gica hagi, lisav eissat, matei ilie, andrei coubis, echipa nationala







