Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Echipa olimpică de kaiac-canoe a Ucrainei este cazată la Snagov. Reacţia lui Eduard Novak

Echipa olimpică de kaiac-canoe a Ucrainei este cazată la Snagov. Reacţia lui Eduard Novak

Alte sporturi

Comentarii

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a vizitat miercuri echipa olimpică de kaiac-canoe (seniori) a Ucrainei, cazată în Complexul Sportiv Naţional „Nicolae Navasart”, de la Snagov.

“”Medaliile pe care le va mai câştiga vreodată Ucraina la kaiac-canoe vor fi şi ale României” – sunt cuvintele emoţionante ale Domnului Igor Nagayev, Coordonatorul Lotului Olimpic de Kaiac-Canoe al Ucrainei. Le voi purta în suflet mult timp de azi înainte! I-am strâns mâna cu prietenie domnului Nagayev la Complexul Sportiv Naţional ”Nicolae Navasart”, acolo unde, cu emoţie, am cunoscut întregul lot de sportivi al Ucrainei. Dincolo de sentimentul competiţiei, Sportul ne învaţă şi cel mai curat sens al prieteniei. Am vorbit cu sportivii, i-am încurajat spunându-le că Ministerul Sportului îi găzduieşte cu responsabilitate mai ales pentru pregătirea lor sportivă. Voi reveni în mijlocul lor atât în calitate de gazdă, cât şi în calitate de sportiv, pentru că mi-ar plăcea să ne antrenăm împreună. Sunt onorat că am cunoscut sportivi curajoşi, optimişti şi determinaţi să nu renunţe le visurile lor măreţe”, a notat Novak pe Facebook.

La debutul conflictului armat, lotul Ucrainei, compus din campioni şi vicecampioni olimpici şi mondiali, se afla în cantonament în Antalia, încă din data de 2 februarie. Războiul i-a blocat acolo, întoarcerea în ţară devenind imposibilă. Cele 101 persoane au fost preluate, în data de 21 martie, cu un charter asigurat de federaţia internaţională. 52 au venit în România, fiind preluate de la aeroport de oamenii inimoşi de la complexul sportiv din Snagov, iar 49 au rămas în Bulgaria, la Ruse. Dintre sportivii ajunşi în România, o persoană de 16 ani a plecat mai departe, în Franţa, a precizat Ministerul Sportului.

În acest moment, la Snagov sunt cazaţi 40 de sportivi (15 fete şi 25 de băieţi) şi 11 persoane din echipa tehnică (medici, maseuri, antrenori, antrenor coordonator). Ei vor sta aici cel puţin 2 luni, dar durata maximă va depinde de evoluţia situaţiei din Ucraina. Tragedia este că nu mai au acolo nici locuinţe, nici baze în care să se antreneze. Atât casele lor, cât şi cele două baze sportive (de la Odessa şi Kiev) au fost distruse de bombardamente. Unii dintre ei şi-au pierdut membri ai familiei. Chiar coordonatorului lotului, Igor Nagayev, şi-a pierdut soţia şi un frate.

Abia aseară le-au ajuns şi ambarcaţiunile, o parte dintre ele, acestea fiind singurele care s-au putut recupera. Nu mai au haine, nu mai au echipamente, nu au medicamente. Au doar lucrurile cu care au plecat în cantonament. Ministrul Sportului, Eduard Novak, i-a încurajat să transmită cât mai repede către minister o listă cu produsele de necesitate imediată, pentru a face toate demersurile de a le asigura.

Încă de la debutul războiului din Ucraina, Ministerul Sportului şi-a exprimat disponibilitatea de a oferi adăpost refugiaţilor din ţara vecină, grav afectată de agresiunea militară asupra sa. Ministerul a pus la dispoziţie, în acest sens, aproximativ 700 de locuri de cazare în în spaţiile aferente bazelor sale sportive.

Sprijinul acordat sportivilor ucraineni vine pe fondul solicitării Federaţiei Internaţionale de Kaiac-Canoe. În gestionarea tuturor detaliilor logistice a fost implicat şi Subsecretarul de Stat Radu Antohi, desemnat ca persoană de contact pentru sportivii români aflaţi în zone vulnerabile, dar şi pentru probleme ce privesc refugiaţii. În acest moment, aproximativ 750 de copii din loturile de juniori ale Ucrainei sunt răspândiţi în diverse ţări europene, departe de familii, alungaţi de războiul care le afectează căminele.

Afla mai multe despre: eduard novakkaiac-canoeucrainaromania 

viewscnt
Articole similare