FCSB, Sepsi, Farul şi CFR s-au descurcat mai mult decât onorabil în partidele din turul doi al Conference League. Cele patru formaţii din Superligă au obţinut trei victorii şi un egal şi au şanse reale să meargă mai departe, în turul trei.
CFR Cluj nu a fost deloc norocoasă la tragerea la sorţi şi a picat cu Adana Demirspor, formaţia ce a terminat pe locul patru în Turcia în sezonul trecut. Partida din Gruia a fost una echilibrată, iar echipa lui Mandorlini a deschis scorul repede prin Jefte. Turcii au presat, iar Stambouli a restabilit egalitatea cu un sfert de oră înainte de final cu un şut de excepţie. Deşi nu este nimic decis, prima şansă la calificare o va avea echipa antrenată de Patrick Kluivert, datorită contribuţiei pe care o vor avea suporterii echipei din sudul Turciei.
Basarab Panduru are emoţii în privinţa calificării CFR-ului. ”Acolo am o problemă”
Invitat în cadrul emisiunii ”Sport Report” de pe Orange Sport, Basarab Panduru a declarat că Farul, FCSB şi Sepsi nu vor avea emoţii în privinţa calificării. Cu toate acestea, expertul este rezervat în privinţa calificării CFR-ului, dată fiind valoarea individuală a jucătorilor de la Adana Demirspor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Lotul Adanei este cotat la 42.000.000 de euro, iar cel al CFR-ului este evaluat la doar 19.000.000, conform Transfermarkt.
”Rezultatele au fost excepţionale după părerea mea. Bravo lor! Toată lumea merită felicitări. Nu doar că nu am pierdut niciun meci, dar am obţinut nişte victorii la care eu nu mă aşteptam. Sepsi să bată 2-0, nu mă aşteptam, FCSB da. Farul, aşa cum e, reuşeşte să întoarcă cu 3-2.
(n.r. Cine se califică?) Doar la CFR am un semn de întrebare, în rest aş merge că se califică celelalte trei, inclusiv Farul. Nu cred că va fi un meci uşor acolo (n.r. în Armenia), pentru că sunt arţăgoşi, (n.r. jucătorii lui Urartu Erevan), sunt pe forţă... dar sunt şanse să se califice. La CFR am o problemă pentru că ăia mi se par buni (n.r. Adana Demirspor). Parcă sunt altceva. Sunt jucători trecuţi pe la echipe importante. Singurul lucru care mă face să cred că se poate întâmpla ceva este Kluivert (n.r. antrenorul Adanei), pe care nu ştiu de unde să îl iau. Dacă rămâneau cu Montella erau periculoşi rău de tot”, a spus Basarab Panduru, în exclusivitate la Orange Sport.
- Citește și
- Manchester United a semnat un contract de peste un miliard de euro pe următorii 10 ani! "Este firesc să ne continuăm"
- CSA Steaua, prima reacţie după ce FCSB a anunţat că va juca duelul cu CFR în Ghencea: ”Clauzele contractului au fost aceleaşi ca la Dinamo”
- OFICIAL | Fiorentina, în locul lui Juventus în Conference League. Anunţul făcut de clubul toscan
- Anunţul oficial: ”FCSB - CFR Cluj, pe Stadionul Steaua!”
- LIVE VIDEO | Dinamo - Sepsi, de la 21:30, pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro. Reuşesc ”câinii” să spargă gheaţa? Echipe probabile
- Petrolul - Voluntari LIVE VIDEO, ora 18:30, pe Orange Sport 1. Gazdele, în căutarea primului succes stagional
- CFR Cluj a renunţat la un jucător adus în această vară. Va continua în România
- Mourinho şi-a ales favoritul. AS Roma vrea un fotbalist pe care PSG a plătit 15 milioane de euro în vara lui 2022
- 4.000.000 de euro pentru doi jucători de la FCSB. Gigi Becali: ”Am cerut 6.000.000 de euro”
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr, basarab panduru