You are here:

Edi Iordănescu a numit principala provocare a echipei, înainte de returul cu AEK Larnaca: "Ăsta este procesul"

Edi Iordănescu a numit principala provocare a echipei, înainte de returul cu AEK Larnaca: "Ăsta este procesul"

Fotbal internațional

Comentarii

Edi Iordănescu a vorbit după victoria dramatică cu Katowice, spunând că acest meci le-a dat încredere pentru returul dificil cu AEK, unde calificarea rămâne o misiune foarte grea.

Legia Varşovia, echipa antrenată de Edward Iordănescu, a câştigat dramatic meciul de campionat cu Katowice, scor 3-1, după două goluri marcate în prelungiri. Wszolek (’43), Jedrzejczyk (’90+5) şi Morishita (’90+7) au adus cele trei puncte pentru formaţia poloneză. 

Urmează returul cu AEK Larnaca, joi seară, în turul trei preliminar din UEFA Europa League. În tur, Legia a suferit o înfrângere severă în Cipru, scor 1-4.

Edi Iordănescu a vorbit despre meciul decisiv din Polonia: "Avem un plan, suntem pregătiţi.”

"Cred că am meritat să câştigăm cele trei puncte. Îmi felicit jucătorii pentru caracterul lor şi pentru spiritul de echipă. Am crezut până la final şi am marcat două goluri în prelungiri. Sincer, prefer să câştigăm cu 1-0, dar singurul lucru bun după acest final nebun este că am câştigat.

Cei de la Katowice au avut multă energie, au jucat cu o intensitate mare, au fost bine organizaţi, au avut o şansă în repriza a doua şi au profitat de ea. Cel mai important lucru este că am câştigat.

Îi felicit încă o dată pe jucătorii mei pentru efortul lor. Sunt foarte fericit cu această întoarcere de situaţie. Am început fantastic meciul, apoi am încetinit puţin, iar după am marcat două goluri în ultimele minute.

Este un moment important. Acum trebuie să ne recuperăm şi să ne pregătim bine pentru returul cu AEK Larnaca din preliminariile Europa League. Avem un plan pentru a întoarce dubla manşă în favoarea noastră.

(…) După ce s-a întâmplat la Larnaca, aveam nevoie de o victorie ca aceasta pentru a ne recâştiga încrederea şi pentru a ne impune în returul cu AEK. Ăsta este procesul. Îmi asum întreaga responsabilitate pentru ce s-a întâmplat până acum şi pentru ce va veni de acum înainte.

Kapustka va rata returul cu AEK din cauza cartonaşului roşu. (n.r. Despre accidentările lui Goncalves şi Elitim) Avem trei mijlocaşi centrali cu probleme medicale. Ne vom gândi şi vom vedea cum să rezolvăm situaţia. Orice este posibil, inclusiv schimbări de sistem, dar nu sunt un mare fan al acestui lucru pentru că nu avem suficient timp pentru a lucra.

Cea mai mare provocare este să ne recuperăm, de asemenea din punct de vedere mental, în zilele următoare. Toată lumea este obosită, inclusiv eu, aşa că nici nu pot să îmi imaginez cum se simt jucătorii.

Respect imens pentru ei. Nu mă mint şi nu vă mint nici pe voi, întotdeauna îmi doresc să analizez foarte bine, pentru că atunci când te minţi nu poţi găsi soluţii bune”, a declarat Edi Iordănescu la conferinţa de presă susţinută după victoria contra lui Katowice, citat de legia.net.

Afla mai multe despre: aek larnacaedi iordănesculegia varşovia 

viewscnt
Articole similare