You are here:

Edi Iordănescu a pus punctul pe ”i”: ”Cine nu e dispus să vină pe jos la echipa naţională atunci când este convocat mai bine să nu mai vină!”

Edi Iordănescu a pus punctul pe ”i”: ”Cine nu e dispus să vină pe jos la echipa naţională atunci când este convocat mai bine să nu mai vină!”

Echipa națională

Comentarii

Selecţionerul Edward Iordănescu a oferit un interviu pentru FRF.tv cu ocazia reunirii Echipei Naţionale pentru meciurile cu Finlanda şi Bosnia şi Herţegovina, programate în luna septembrie.

Edi Iordănescu a pus punctul pe ”i”: ”Cine nu e dispus să vină pe jos la echipa naţională atunci când este convocat mai bine să nu mai vină!”

Naţionala României va disputa luna aceasta ultimele două partide din grupa de UEFA Nations League:

  • Vineri, 23 septembrie, ora 21:45, stadionul Olimpic (Helsinki): Finlanda – ROMÂNIA.
  • Luni, 26 septembrie, ora 21:45, stadion Giuleşti (Bucureşti): ROMÂNIA – Bosnia şi Herţegovina.

Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, într-un interviu pentru FRF TV, că îşi doreşte să vadă la jucători capacitatea de a oferi totul pentru echipaa naţională.

“Obiectivul numărul unu rămâne calificarea la turneul final. Ne dorim rezultate solide în această acţiune pentru a ne oferi o posibilitate cât mai bună pentru tragerea la sorţi caare urmează şi definitivarea unui nucleu cu care să aboordăm preliminariile pentru Euro. Provocări au fost, din prima zi parcă m-am lovit de probleme. La o zi după ce am semnat am aflat de accidentarea lui Ianis, apoi am aflat de decizia lui Nicuşor Stanciu de a semna în Chinaa, după care problemele efective la acţiuni. Probleme de pandemie şi de sănătate. (...) Nu a fost uşor. Acum, după o analiză foarte profundă a acţiunii din iunie cred că am avut destul de multă neşansă la cele patru jocuri”, a spus Iordănescu.

El a precizat că vrea să consolideze lucrurile bune la naţională. “Să avem continuitate la nivel de selecţie. Reperele sunt clare, criteriile de selecţie la fel: valoare, formă de moment şi acum am mai adăugat un lucru capital, mentalitate. Aici înseamnă dorinţa cu care se vine, ardoarea, ambiţia, devotamentul, capacitatea de a oferi totul pentru echipa naţională. Cine nu e dispus să vină pe jos la echipa naţională atunci când este convocat mai bine să nu mai vină. Îmi doresc să schimbăm mentalitatea, îmi doresc  altă energie, îmi doresc ca în viitor să dăm tot ce avem mai bun pe teren şi să nu avem niciun regret. Iar pentru asta e nevoie şi de sânge proaspăt. Şi am aşteptări foarte mari de la jucătorii mai vechi să îi ajute pe cei noi să se integreze şi să fie nişte repere pentru jucătorii tineri”, a adăugat tehnicianul.

Iordănescu a vorbit şi despre aanaliza meciurilor din iunie. “Am revăzut jocurile din iunie de cel puţin 5-6 ori. Concluziile au fost dure: o discrepanţă majoră în ceea ce înseamnă capacităţile fizice. Am pierdut dueluri, nu am arătat bine la efort, nu am avut calitate la efort... Am căutat soluţii. Avem un set de decizii şi ne dorim ca echipa să răspundă cât mai bine şi să schimbe un pic impresia pe care a lăsat-o în acţiunea din iunie, să ne recâştigăm suporterii şi încrederea lor”, a afirmat el.

“Eu nu vreau să fiu partener într-un nou eşec perntru echipa naţională şi vreau să contribui cât pot de bine la o nouă imagine, un nou drum şi la succes pentru echipa naţională. Ne aşteaptă două jocuri de foc”, a mai spus selecţionerul.

Afla mai multe despre: nationala romanieiedi iordanescu 

viewscnt
Articole similare