Edi Iordănescu (43 de ani), antrenorul FCSB, a reacţionat la finalul meciului câştigat de roş-albaştri cu 2-1, la Buzău, cu FC Argeş.
Discursul lui Edi Iordănescu după ce a revenit pe banca FCSB. Cuvinte de laudă şi o cerinţă: "Nu vreau să îmi mai cereţi să comentez ce spune patronul"
FCSB a câştigat cu 2-1 împotriva lui FC Argeş, în etapa a 14-a a Ligii 1, după ce Vali Gheorghe şi Octavian Popescu au întors scorul, după ce au intrat de pe bancă. La flash-interviu, Edi Iordănescu a lăudat atitudinea celor intraţi pe teren după pauză, Creţu, Gheorghe şi Popescu.
"Echipa a câştigat jocul, a arătat caracter, am crezut, am muncit până la final. Ne aşteptam la un meci greu şi de asta am avut parte. Un adversar foarte bun, organizat. Mi-a fost teamă, n-am scăpat de ea. Mă aşteptam să intrăm greu în joc, ne-am sufocat. N-am ordonat jocul aşa cum mi-am dorit, n-am dominat. N-am avut claritate, nu ne-am mişcat cum trebuie. Am creat foarte puţine ocazii în prima repriză.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A doua repriză a fost altceva, cu toate că am primit gol. Am văzut altă dinamică, altă claritate. Banca a intrat şi a făcut diferenţa. Jucătorii care trebuie să intre de pe bancă, trebuie să intre cu mintea limpede, să facă diferenţa. A fost dorinţă foarte multă, poate îi introduceam încă de la pauză. Numai cei care n-au fost în pielea noastră au putut să ne judece. Am trecut prin momente foarte grele. Punctele rămân, cele mai importante, şi al şaptelea succes la rând", a spus Edi Iordănescu, la flash-interviu, la Telekom Sport.
Iordănescu Jr. a cerut să nu mai fie pus să comenteze ceea ce declară Gigi Becali, patronul FCSB, în intervenţiile de la TV, a dat detalii despre revenirea lui Florinel Coman şi a vorbit despre meciul cu Farul. Despre partida cu "marinarii", Edi Iordănescu a spus că aceasta ar putea să nu se joacă doar dacă se doreşte acest lucru, dar e sigur că Hagi şi Popescu nu ar face un astfel de gest.
"(n.r. - despre Coman) Vedem, îl urmăresc zi de zi, nu vreau să pun presiune artificială pe el. Îl aşteptăm, ne e dor de el, dar asta înseamnă timp.
Nu vreau să îmi mai cereţi să comentez ceea ce spune patronul. Tot timpul e informat clar, chiar de mine, de MM.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Doar dacă se doreşte asta, dar la cum îi cunosc eu pe Gică Hagi şi Gică Popescu, ştiu că ei caută fotbalul, performanţa. Va fi un joc greu pentru noi, trebuie să arătăm din nou caracter. Nu depinde de mine, dar hai să adăugăm ceva. Nu cred că e foarte fair-play cum e construită regula asta. E un lucru pe care e imposibil să-l controlezi. Nu pot decât să spun că poate ar trebui revizuită această regulă", a mai spus Iordănescu.
FCSB - FC Argeş 2-1, în Liga 1
FCSB a învins, duminică seară, la Buzău, cu scorul de 2-1, echipa FC Argeş, într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii 1, în care a revenit de la 0-1.
Au marcat: Oct. Popescu ’68, V. Gheorghe ‘71 / Raynov ‘62
FCSB: Vlad – Haruţ (Creţu ’60), Vinicius, Cristea, Radunovic – Olaru, Oaidă, Tănase (Dumiter ‘90+1) – Budescu (V. Gheorghe ’60), Keşeru (Şut ’87), I. Stoica (Oct. Popescu ’60). Antrenor: Edward Iordănescu
FC Argeş: Greab – Tofan, Turda, J. Miguel, Muşat (Viana ’79) – Meza Colli, Raynov – Işfan , I. Şerban, Latovlevici – Fatai (Dumitraşcu ’79). Antrenor: Andrei Prepeliţă
Cartonaşe galbene: Oaidă ’33 / Meza Colli ’66, Latovlevici ’82, Raynov ’90, Şerban ‘90+1
Arbitri: Andrei Antonie - Bogdan Gheorghe, Bucsi Imre-Laszlo - Adrian Cojocaru
Observator: Sorin Boca
Afla mai multe despre: edi iordanescu, fcsb, reactie