Edi Iordănescu (42 de ani), antrenorul FCSB, a întărit din nou ideea că îl interesează mai mult punctele decât estetica jocului în această perioadă, după ce Gigi Becali s-a declarat nemulţumit de felul în care a arătat echipa în anumite momente din anumite meciuri.
Edi Iordănescu îşi întăreşte ideea: "Mă interesează punctele. Să câştigăm, indiferent de exprimare"
La conferinţa de presă dinaintea meciului cu FC Voluntari, din etapa a 15-a din Liga 1, Edi Iordănescu a vorbit despre seria de victorii consectuvie a FCSB şi a spus că e mai puţin importantă în acest moment. Important e ca echipa să continue pe aceeaşi linie, să adune puncte indiferent de cum se exprimă, pentru moment.
Antrenorul FCSB a spus că estetica jocului va fi îmbunătăţită în timp, iar acum important e ca roş-albaştri să adune cât mai multe puncte posibile pentru a recupera distanţa faţă de liderul şi campioana CFR Cluj.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Contează mai puţin, contează echipa, contează rezultatele pe care echipa la produce şi mai puţin palmaresul ăsta al meu. Contează că echipa să atingă borne de performanţă, iar în ceea ce priveşte jocul tot timpul este loc de mai bine, dar având în vedere circumstanţele care au fost, era foarte greu să putem să fim şi la cote înalte că şi consistenta şi estetica de joc. Lucrurile astea o să vină în timp, deocamdată ne preocupă punctele.
Important e să învăţam să câştigăm, important e să câştigăm joc de joc, indiferent de zi, de adversar şi chiar de exprimare. Contează să învăţam să câştigam, să avem o mentalitate comeptitivă, să nu acceptăm să pierdem jocul, să luptăm până în ultima clipa şi dacă vor veni momente mai puţin fericite să ieşim de pe teren mulţumiţi că am dat totul. Atunci când oferi fotbalului ce trebuie, de cele mai multe ori te răsplăteşte. Mă interesează să câştigam, să punem puncte", a spus Edi Iordănescu, la conferinţa de presă.
Meciul FC Voluntari - FCSB se joacă duminică, de la ora 21:30, în direct pe Telekom Sport 1 şi LIVE VIDEO pe telekomsport.ro, în etapa a 15-a din Liga 1.
FCSB a legat opt victorii la rând în toate competiţiile cu Edi Iordănescu pe bancă. Roş-albaştrii au câştigat cu Dinamo (6-0), FCU Craiova (1-0), CS Hunedoara (5-3, în Cupă), Clinceni (3-2), Chindia (1-0), CS Mioveni (3-0), FC Argeş (2-1) şi Farul (1-0).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: edi iordanescu, fcsb, rezultate