România a remizat, scor 1-1, cu Slovacia şi şi-a asigurat calificarea în optimile de finală ale EURO 2024.
Edi Iordănescu, prima reacţie după Slovacia - România
Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a terminat la egalitate cu Belgia, scor 0-0. România a încheiat grupa E pe primul loc.
Edi Iordănescu, selecţionerul României, a ţinut primul discurs după calificarea naţionalei în optimi.
”Eu incep prin a face reverenţă suporterilor echipei naţionale. Ce am trăit aici, în aceste zile, atâtat sprijin, căldură. Fanii nu au fost niciodată atât de aproape de echipa naţională. Ne dorim să nu îi dezamăgim, muncim. E seara României, se întâmplă şi să fie Ziua Drapelului. Suntem mândri că suntem români”, a mărturisit Edi Iordănescu la Pro TV.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Echipa naţională a mai trecut de grupele Campionatului European o singură dată până acum, în 2000, când a înregistrat şi cea mai bună performanţă, ajungând în sferturile de finală. La ediţiile din 1984, 1996, 2008, 2016 şi 2020 s-a oprit în grupe. La celelalte ediţii a competiţiei continentale tricolorii nu s-au calificat.
Slovacia - România 1-1
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a terminat la egalitate cu Belgia, scor 0-0.
România a încheiat grupa E pe primul loc. Echipa naţională a mai trecut de grupele Campionatului European o singură dată până acum, în 2000, când a înregistrat şi cea mai bună performanţă, ajungând în sferturile de finală. La ediţiile din 1984, 1996, 2008, 2016 şi 2020 s-a oprit în grupe. La celelalte ediţii a competiţiei continentale tricolorii nu s-au calificat.
SLOVACIA: Dubravka – Pekarik (Gyomber 90+2), Vavro, Skriniar, Hancko – Duda (Bero 90+2), Lobotka, Kuka – Skranz (Duris 78), Strelec (Bozenik 70), Haraslin (Suslov 70). SELECŢIONER: Francesco Calzona
ROMÂNIA: Niţă - Raţiu, Drăguşin, A. Burcă, Bancu - R.Marin (Ad. Rus 86), M. Marin, Stanciu - Ianis Hagi (Man 66), Drăguş (Puşcaş 66), Fl. Coman (Sorescu 58). SELECŢIONER: Edward Iordănescu
Cartonaşe galbene: Duda 90+1 / A. Burcă 45+1, Bancu 45+4, Edward Iordănescu 55, Puşcaş 88
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: românia, edi iordănescu, euro