Naţionala României a încheiat aventura la EURO 2024, după ce a pierdut, scor 0-3, în optimile de finală, în faţa Olandei. Astfel, la turneul final din Germania, tricolorii au înregistrat o victorie, două înfrângeri şi un egal.
"Dacă noroc nu e, nimic nu e! Viaţa e pustiu, iar fotbalul nostru nu există. Să introducem la antrenamente ruga către divinitate, să fie mereu al 12-lea jucător al echipei naţionale. Restul scrie în cărţi... Forţa, viteza, media de înălţime şi vârsta adaptate obiectivului etc. E greu, e foarte greu dacă forţa şi viteza le importăm mereu în campionatul intern în loc să le creştem şi să le promovăm.
Nu înţelegem nimic din ceea ce se întâmplă în fotbalul european. Şi nici nu ne dorim să înţelegem. Ne place să trăim în minciună. Dacă suntem corecţi şi obiectivi, Ucraina ne-a făcut cadou două goluri, Slovacia un penalty, iar Belgia şi Olanda au mai ratat vreo zece mari ocazii pe lângă cele cinci goluri marcate.
Cu privire la antrenori şi la declaraţiile lor super analitice, auzim doar de forţa grupului unit, de parcă ne bazam ca la rugby pe forţa grămezii ordonate. Atât! Restul e la plesneală. Să rateze cât mai mult adversarul şi să ne iasă şi nouă la final ceva de adunat, pomană de la bunul Dumnezeu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Aşa să fie! Doamne ajută! Suporterii, mulţi şi foarte civilizaţi, au propriul lor spectacol în tribune indiferent de ceea ce nu se întâmplă în teren, iar finalul este mereu înălţător şi câştigător. Respect!" , a spus Marian Iancu pentru Orange Sport.
România - Olanda 0-3
Naţionala României s-a oprit, marţi seară, în optimile de finală ale Campionatului European, fiind învinsă cu scorul de 3-0 de Olanda, la Munchen. Naţionala a ajuns în optimi după ce a câştigat grupa E.
Tricolorii au început curajos meciul de la Munchen. Dennis Man a şutat puţin peste poartă în minutul 13, dar olandezii au deschis scorul în minutul 20. Cody Gakpo a primit pe stânga, l-a depăşit pe Raţiu şi a şutat la colţul scurt, fără speranţe pentru Niţă.
Drăguşin a intervenit salvator la o pasă care putea ajunge la Depay, în minutul 27, iar în minutul 31 a respins în corner centrarea lui Dumfries. Acelaşi Dumfries s-a ciocnit violent cu Mogoş, în minutul 33, iar jucătorul nostru a fost nevoit să părăsească terenul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Şutul lui Drăguş, din minutul 59, a fost blocat, iar după zece minute Cody Gakpo a înscris, însă golul a fost anulat după consultarea VAR. Presiunea olandeză a dat rezultate în minutul 83, când Malen a înscris pentru 2-0.
Pe final acelaşi Malen a stabilit rezultatul final, 3-0, în minutul 90+3, şi echipa Olandei a obţinut calificarea în sferturile de finală.
ROMÂNIA: Niţă – Raţiu, Drăguşin, A. Burcă, Mogoş (Racoviţan 38) – R. Marin, M. Marin (Cicâldău 72), Stanciu (Olaru 88) – Man, Drăguş (Mihăilă 72), I. Hagi (Alibec 72). SELECŢIONER: Edward Iordănescu.
OLANDA: Verbuggen – Dumfries, De Vrij, Van Dijk, Ake (Van de Ven 69) – Schouten (Veerman 69), Simons, Reijnders – Bergwijn (Malen 46), Depay (Blind 90+2), Gakpo (Weghorst 84). SELECŢIONER: Ronald Koeman.