Cosmin Contra a debutat cu succes pe banca echipei naţionale şi nu au fost numai victoria cu Kazahstan şi egalul cu Danemarca, ci şi alte câteva lucruri ce merită evidenţiate la noul selecţioner
În primul rând, a inclus din start în echipă pe cel mai fotbalist om din lista sa, Budescu! Şi a mai fost ceva: hai să ni-l amintim pe Cosmin pe margine, în timpul meciului, agitat cum îl ştim, transmiţând ceva anume echipei. Mi-l aduc aminte pe Daum, încremenit precum bandiţii din Home Alone în plasa capcanelor întinse de micuţul Kevin!
Bine, nu facem o pledoarie pentru istericale pe banca tehnică însă atitudunea vine şi de pe margine. Simbioza dintre Contra şi echipa naţională a fost rememorată într un episod din Gazeta Sporturilor:
În anul 2010 a venit la echipa naţională deşi se retrăsese şi nu mai avea contract cu nicio echipă! Povestea s-a petrecut pe terasa unui restaurant cochet din zona 1Mai înainte de o dublă cu Albania şi Belarus. Răzvan Lucescu şi Bogdan Stelea, selecţionerul de atunci şi secundul său s-au întâlnit să discute de lot. Era cald şi stăteau afară, ajutaţi de flacăra unui încălzitor, nu apucaseră sa comande starterul, ci doar un Pinot Grigio din Toscana, bine frapat cum îi plăcea lui Răzvan.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În timpul primului pahar, lui Răzvan i-a sunat telefonul. Nu a sunat, de fapt s-a aprins, fiind pe silent. Treptat, Lucescu junior s-a schimbat la faţă, devenind neliniştit. Stelică era impasibil şi dacă se dărâma Arcul de Triumf lângă el. Răzvan a rămas cu privirea în gol: "Era Săpunaru din vestiarul lui Porto, a ieşit accidentat şi nu mai poate să vină. Nu mai avem fundaş dreapta". Era o vreme în care era greu să găseşti doi jucători pe post ca număr, nu ca valoare! Răzvan s-a luminat: "Bogdane, tu eşti prieten cu Contra, îl convingi să vină?"
Cosmin se retrăsese de la echipa naţionala şi acea seara fusese ultima a lui ca fotbalist profesionist, ii expirase contractul. Jucase cu Poli în Ghencea împootriva Stelei şi se întorcea la Timisoara. A răspuns imediat la telefonul lui Stelea şi a doua zi se prezenta la Mogoşoaia în cantonament. "Nu există lucru mai frumos decât să joci în tricoul primei reprezentative", a explicat atunci omul care ne dă acum speranţa că va schimba faţa echipei României!
Un joc excelent pe partea dreaptă, acolo unde a acţionat şi el, rafinamentul lui Budescu, care acum nu mai suferă că nu e slim, şi arată un fotbal fascinant, ne-au trezit orgoliul că putem spera din nou la nopţi de Mondial! Sau, cum spune Contra, ce e mai frumos decât să îmbraci tricoul galben al primei reprezentative?!
Poate chiar târziu în noapte, pe străzile oraşului, după meciurile tricolorilor! Mă uit la zbaterea lui Contra pe margine, în faţa băncii de rezerve şi-mi dau seama că, de acum, avem măcar un motiv să visam.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: editorial, radu oprisan, contra, echipa nationala