FCSB s-a impus cu 3-2 în meciul cu Academica Clinceni, ultima clasată, însă Edward Iordănescu a fost din nou nemulţumit de atitudinea jucătorilor săi.
"Din păcate, e o victorie de care nu putem să ne bucurăm cum ar fi trebuit. Mă supără că arătăm multă lipsă de maturitate şi de inteligenţă specifică fotbalistului.
E foarte rău când ai 2-0 şi laşi controlul jocului. Trăim din nou periculos cu un gol primit pe final. Atât timp cât arătăm atâta fragilitate mentală este foarte greu să nu te expui. Lipsa de maturitate şi lipsa de şmecherie fotbalistăcă m-au supărat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am gestionat prost finalul de primă repriză, am gestionat prost finalul reprizei a doua. Trebuie mai multă comunicare în teren, mai multă responsabilitate, să fim mai inteligenţi în teren şi chiar mai şmecheri. Clinceni, din două ocazii, ne-a marcat două goluri. Tu ai să faci 4-1, să faci 3-0, ai ocazii să te desprinzi, dar nu o faci.
Florin Tănase şi Octavian Popescu au şanse mari să revină şi ei la antrenamente după întreruperea campionatului (n.r. la începutul lunii octombrie), însă la Florinel Coman e o perioadă mai lungă de indisponibilitate. Cred că abia după pregătirea de iarnă îl vom avea" , a spus Edward Iordănescu.
FCSB - Academica Clinceni 3-2
FCSB a învins-o, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, pe Academica Clinceni, într-un meci din etapa a zecea a Ligii I.
Vicecampioana României a marcat prin Keşeru ‘3, Vinicius ’10 şi Stoica ’67. Pentru Academica au înscris Omoh '45 şi Cascini '89.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- FCSB: Vlad – V. Creţu, Vinicius, Cristea, Radunovic – Cordea (Oaidă ’60), Şut (Ov. Popescu ’60), Olaru (Musi ’84) – I. Stoica, Keşeru (Budescu ’72), V. Gheorghe (Dumiter ’84). Antrenor: Edward Iordănescu.
- Academica Clinceni: E. Dobre – Fl. Achim, Bilali, Patriche, Pîrvulescu – Moulin, Cascini – Cioiu (Gavra ’74), Chandarov (Kazlauskas '90+3), De Amorim (Dumitrache ’76) – Omoh (Goma ’74). Antrenor: Ionuţ Chirilă