Cristiano Ronaldo deja şi-a lăsat amprenta la Torino, de la venirea la Juventus, chiar dacă portughezul nu a reuşit încă să marcheze pentru "Bătrâna doamnă".
Efectul Cristiano Ronaldo se vede cel mai bine în vânzările de tricouri cu însemnele lui Juventus. Campioana Italiei a vândut în lunile iulie şi august mai multe tricouri decât au vândut în tot sezonul 2017-2018, potrivit unui articol din Marca, care citează Idealo Magazine.
Potrivit sursei menţionate, în comparaţie cu lunile iulie şi august din 2017, vânzările au crescut cu 145 de procente. Un tricou replică al lui Juventus cu numele şi numărul lui Cristiano pe spate costă aproximativ 100 de euro.
În Italia, în mediul online, tricoul lui Ronaldo este cel mai popular. Totuşi situaţia este diferită în Anglia şi Spania, acolo unde fostul jucător de la Real se clasează abia pe locul şapte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: tricou, ronaldo, cristiano, juventus, record, vanzare