FCSB are un nou antrenor după plecarea lui Toni Petrea. Gigi Becali l-a ales pe Dinu Todoran, după ce i-a ratat pe Marius Şumudică şi Nicolae Dică. omul de afaceri a avut de unde alege şi a recunoscut care e marea sa dorinţă în privinţa băncii tehnice a echipei.
Au fost zile de foc la FCSB. La nivel declarativ, Toni Petrea a renunţat la banca tehnică după ce nu şi-a dorit prelungirea contractului. Fostul secund al lui Laurenţiu Reghecampf rămâne în club, după ce Gigi Becali i-a găsit un alt post.
Ce antrenor şi-ar fi dorit Gigi Becali la FCSB, înainte de a semna cu Todoran
Într-o perioadă în care mai mulţi antrenori români liberi de contract au fost liberi, printre care Cosmin Olăroiu, Dan Petrescu, Gică Hagi, Victor Piţurcă, Laszlo Boloni sau Marius Şumudică, Gigi Becali a ales altceva.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totuşi, marea dorinţă a omului cu banii de la FCSB a fost alta. Acesta şi-ar fi dorit să primească un telefon din partea lui Cosmin Olăroiu, cel care are uşa deschisă în club: "Poarte veni când vrea el. Gata. Discutăm la superlativ despre el. A demonstrat, e al doilea după Lucescu. Poate spune <<Vezi că vin eu antrenor>>. <<Hai>>. Nu avem ce discuta. Olăroiu mă ştie şi e prietenul meu. Când era să pierdem cupa, vreau să te ajut a zis. M-a ajutat şi am luat cupa, că altfel eram distruşi, nu mergeam în cupele europene. Olăroiu poate da telefon şi să zică <<Gigi, vin eu>>", a susţinut, la Look Sport LIVE, Gigi Becali.
De ce Victor Piţurcă şi Costel Gâlcă nu au fost variante pentru FCSB
De asemenea, Gigi Becali a explicat de ce doi foşti antrenori de la FCSB nu au fost luaţi în calcul pentru lupta la titlu şi banii din Europa în sezonul următor: "Nu mă înţeleg cu el (n.r. - cu Victor Piţurcă). M-am împăcat cu el. Nu e mai bine să rămân împăcat decât să mă cert? Piţurcă ce vrea. Mi-e prieten, dar stilul ăsta că vii, nu-l critic, e stilul lui. Nu vreau să-l atac. Nu-mi place stilul. Eu fac tot, eu sunt stăpân, nu-mi place.
Gâlcă... Ce-i cu el? Când am fost cu el, am vorbit ceva şi a făcut altceva la Iaşi. Dacă un om îmi face aşa, nu mai vorbesc cu el. Cu mine nu mai lucrezi. Nu sunt obligat. Dacă ai greşit, greşeşti iar şi nu mai vreau să lucrez. Să fie sănătos, a câştigat trofeele, bravo lui! A luat bănuţul. A ajuns şi în Spania, pentru că a antrenat FCSB. Olăroiu a plecat milionar", a mai spus Gigi Becali despre postul de antrenor la FCSB.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gigi becali, fcsb, cosmin olaroiu, fcsb antrenor, dinu todoran fcsb, gigi becali fcsb