You are here:

El e fotbalistul care l-a fermecat pe Becali. Patronul a numit jucătorul de la FCSB care n-are egal: "A dat mare război"

El e fotbalistul care l-a fermecat pe Becali. Patronul a numit jucătorul de la FCSB care n-are egal: "A dat mare război"

FCSB

Comentarii

FCSB s-a impus cu 1-0 în meciul cu Csikszereda şi a revenit serios în cursa pentru calificarea în play-off.

Unul dintre jucătorii remarcaţi de Gigi Becali după victoria de duminică seara a fost Darius Olaru. Patronul campioanei României a declarat că l-a scos din teren pe căpitanul FCSB-ului pentru a-l odihni în vederea meciului de joi cu FC Botoşani.

"Olaru a dat mare război. L-am scos pentru că alerga prea mult şi o să fie mort în meciul cu Botoşani. L-am băgat pe Baba, aveam 1-0, ce ne mai trebuia? Olaru e Olaru, n-are egal!" , a spus Gigi Becali la Prima Sport.

FCSB - Csikszereda 1-0

FCSB a învins-o, duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, pe Csikszereda, în etapa a 24-a din Superligă.

Cu debutantul Matei Popa, de 18 ani, titular în poartă, FCSB a dominat categoric prima repriză a meciului de pe Arena Naţională. Miculescu a încercat în minutul 12 să înscrie, dintr-un unghi greu, dar a fost blocat de Pap.

Trei minute mai târziu, Miculescu a căzut în careu după un duel cu Jebari şi gazdele au cerut penalty, fără rezultat. Campioana României a primit lovitură de la 11 metri în minutul 28, când Palmeş a făcut henţ în careu, doar că portarul Pap a apărat execuţia lui Florin Tănase.

Gazdele au deschis scorul în minutul 38, când a înscris Cisotti, din careu, iar prima repriză s-a încheiat cu bara transversală nimerită de Miculescu.

Pap a scos şi şutul lui Mamadou Thiam, din minutul 60. Până la final, pe un teren foarte greu, plin de zăpadă, şi pe o ninsoare abundentă, nu s-a mai marcat, deşi gazdele au avut iniţiativa, iar FCSB – Csikszereda a fost 1-0 scor final, prima victorie din acest an pentru echipa lui Charalambous.

În clasament, FCSB este pe locul 11, cu 34 de puncte, la patru lungimi de locurile de play-off. Csikszereda e a 14-a, cu 19 puncte.

FCSB: M. Popa – V. Creţu, Andre Duarte, Graovac, Radunovic (Pantea 83) – Fl. Tănase, Lixandru – Miculescu, Olaru (Baba Alhassan 82), Cisotti – Bîrligea (Mamadou Thiam 46). ANTRENOR: Elias Charalambous

CSIKSZEREDA: E. Pap – Paszka, Csuros, Palmeş, Bettini – Veres (B. Vegh 67) – Anderson Ceara, Gustavinho (Szalay 67), Jebari (Dusinszki 76), Bota (Bodo 67) – Eppel (Z. Nagy 46). ANTRENOR: Robert Ilyeş

Afla mai multe despre: fcsb 

viewscnt
Articole similare