You are here:

El este primul marcator român pe noul ”Oblemenco”: ”Suntem un grup bun şi asta se vede!”

El este primul marcator român pe noul ”Oblemenco”: ”Suntem un grup bun şi asta se vede!”

Superliga

Comentarii

CS U Craiova a câştigat cu 3-1 în faţa lui Juventus Bucureşti, după un meci excelent făcut de olteni. Este prima victorie pentru olteni pe noul ”Ion Oblemenco”, în primul meci oficial. Alex Mitriţă a deschis scorul şi a devenit astfel primul marcator pe noua arenă din Bănie.

CS U Craiova a jucat primul meci oficial pe noul stadion. În faţa a 17.500 de suporteri, jucătorii lui Devis Mangia au făcut un meci spectaculos. Scorul a fost deschis de Alex Mitriţă - jucător împrumutat de la Pescara - care a devenit astfel primul jucător al Craiovei care înscrie pe noua arenă. Mijlocaşul născut în Craiova a reuşit să înscrie şi golul de 2-0 şi a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren.

Mitriţă spune că a fost un moment special pentru el când a reuşit să înscrie primul gol pe noua arenă. Jucătorul de 22 de ani speră acum la un parcurs cât mai bun până la finalul sezonului:

”Vă daţi seama, m-am întors acasă, să marchez două goluri pe ”Oblemenco”... sunt foarte fericit. Ne înţelegem foarte bine în atac, în această seară a intrat şi Roman. Din păcate, n-a marcat, nu e nicio problemă, va marca data viitoare. Ne-am ajutat între noi, am marcat trei goluri, am făcut un meci mare. Sincer, nu mă interesează ce face celelalte echipe. Urmează un meci foarte greu cu Botoşani. Sunt foarte fericit că marcăm, suntem un grup foarte bun şi acest lucru se vede pe teren”, a declarat Alex Mitriţă pentru Telekom Sport.

Mihai Roman: ”Parcă sunt blestemat să nu înscriu!”

Atacantul de 25 de ani a fost titular cu Juventus şi a făcut un meci foarte bun. Roman a pasat la golurile lui Mitriţă, însă, pe de altă parte, a ratat de trei ori singur cu portarul. Mihai Roman spune că este urmărit de ghinion:

”Echipa a făcut un joc bun, de asemenea, şi eu am făcut un joc bun, păcat că nu am încris. Parcă este, nu ştiu, un blestem, să nu-mi intre până acum. Dar eu sper că, dacă o să continui aşa să muncesc, pe aceeaşi linie şi o să am jocuri la fel de consistente, sunt sigur că o să vină şi golul. Eu am jucat şi al doilea vârf în perioada Pandurii. Încerc să creez ocazii pentru colegii mei, chiar dacă nu dau eu gol. I-am dat două pase de gol lui Mitriţă, echipa a câştigat, am făcut un joc bun şi sunt bucuros pentru victorie. Sunt puţin supărat că nu am reuşit să înscriu din poziţiile clare pe care le-am avut, dar asta este. Ăsta este atacantul, prinde o zi când nu intră deloc, cum a fost la mine astăzi”, a declarat Mihai Roman.

Afla mai multe despre: alexandru mitritacs u craiovaliga 1juventus bucuresti 

viewscnt
Articole similare