You are here:

El este principalul pericol pentru poarta României. Are cifre impresionante şi este cel mai popular jucător norvegian din ultimii 50 de ani

El este principalul pericol pentru poarta României. Are cifre impresionante şi este cel mai popular jucător norvegian din ultimii 50 de anigalerie foto

Echipa națională

Comentarii

El este principalul pericol pentru poarta României. Are cifre impresionante şi este cel mai popular jucător norvegian din ultimii 50 de ani

România - Norvegia se joacă marţi de la ora 21:45 pe Arena Naţională. La meci vor asista 30.038 de copii şi însoţitori! Pentru tricolori aceasta partida reprezintă o şansă uriaşă de a se apropia şi mai mult de calificarea la Euro. Dar Norvegia vine după un 1-1 cu Spania şi nu şi-a spus încă ultimul cuvânt.

Din formaţia lui Lagerback, în mijlocul mixturii de fotbalişti experimentaţi şi tineri se remarcă, fără doar şi poate, Martin Odegaard, cel mai talentat şi mai popular dintre jucătorii nordicilor.

Două goluri şi două pase decisive în noul sezon. Dar ce pase!

Odegaard a fost achiziţionat de Real Madrid în 2017. Nu a impresionat imediat, ceea ce era cumva firesc.

Norvegianul curtat de mai toate cluburile mari ale Europei la acea vreme, a ales Real Madrid, club care i-a îndeplinit lui Martin şi familiei sale, toate dorinţele. Tatăl său a devenit angajat al clubului blanco, iar familia sa a primit o casă spectaculoasă într-o zonă rezidenţială.

Convinşi fiind de traictoria pe care o poate avea norvegianul în fotbal, madrilenii i-au pus pe masă un salariu de 2 milioane de euro, iar Florentino Perez l-a prezentat oficial în faţa fanilor, ca pe orice mare transfer al "galacticilor".

După un sezon la echipa secundă a clubului, Real a ales să-l împrumute pe Odegaard în Olanda. Puştiul nu s-a impus imediat nici aici, iar lumea fotbalului a considerat imediat că aventura lui la cel mai înalt nivel s-a terminat înainte de a începe.

Cel mai tânăr debutant din istoria fotbalului norvegian şi-a revenit treptat, treptat, odată ce s-a acomodat cu Olanda. În două sezoane petrecute la Vitesse şi Heerenveen, Martin Odegaard a marcat 13 goluri şi a reuşit 17 pase decisive. Ajax a pus imediat 25 de milioane de euro pe masa Realului pentru a-l cumpăra, dar Florentino Perez nici nu a vrut să audă.

L-a adus înapoi la echipă, pentru a-l împrumuta din nou, un sezon, de această dată în La Liga, la Real Sociedad. Iar Odegaard confirmă! Are două goluri şi două pase decisive în primele 630 de minute disputate pentru basci, iar cele două "assist-uri" sunt adevărate porţii de genialitate.

Lăudat de Sergio Ramos: "Martin va fi un mare jucător!"

La finalul partidei Norvegia - Spania, Sergio Ramos, căpitanul Realului şi al Spaniei s-a întreţinut câteva minute cu fotbalistul norvegian, care aparţine încă de Real Madrid.

La interviurile de după meci, Ramos a şi vorbit despre fostul şi probabil, viitorul său coechipier: "Îmi pare bine că a progresat atât de mult, inclusiv la echipa naţionala. Va fi un jucător mare şi sper să revină alături de noi pe viitor". Cuvinte mari, din partea unui fotbalist care se fereşte de astfel de laude.

Si fostul mare fotbalist argentinian, antrenor şi jucător la Real Madrid, Jorge Valdano l-a lăudat pe Odegaard: "Are calitate, o tehnică impresionantă, o viziune fantastică şi o ultimă pasă cum vezi din ce în ce mai rar. E un fotbalist romatic, genul de fotbalist de care te îndrăgosteşti imediat. A câştigat maturitate în joc şi arată că poate  să fie decisiv. Fără discuţie, dacă va continua aşa, va juca la Real Madrid în următorii ani" a subliniat Valdano.

Joacă trei poziţii şi din toate e periculos

Martin Odegaard poate evolua atât în flancuri, ca extremă dreapta sau stânga, dar şi în centrul. Iubeşte jocul de posesie, care îl avantajează pentru că găseşte mereu culoarele potrivite pentru o pasă decisivă spre coechipierii săi.

Multe faze îl găsesc în bandă, de unde provoaca dezechilibru. Nu o face ca Arjen Robben spre exemplu (prin tehnică şi viteză) nici ca Figo (prin forţă şi tehnică). Are în schimb o viziune incredibilă asupra jocului şi îşi domină adversarii în situaţii de unu vs unu prin controlul extraordinar asupra mingii şi imaginaţia fantastică, prin care şi-a dezvoltat o creativitate demnă de invidiat pentru vârsta sa.

Puştiul care în decembrie va împlini abia 21 de ani este stangaci şi a debutat la naţională -atenţie- în urmă cu aproape 6 ani!  Cele mai multe goluri le-a reuşit în cariera sa plecând din flancul drept (12).

Cele mai multe pase decisive le are însă din zona centrală, acolo unde s-a impus în Eredivise (campionatul olandez) drept cel mai dezechilibrant jucător de zonă centrală din campionat. Şi nu e puţin lucru. 44% din pasele sale aveau criteriu: adică ajungeau la destinaţie, indiferent dacă situaţia se finaliza cu gol sau ocazie periculoasă. Doar David Neres de la Ajax a avut un procentaj apropiat (43.3%).

În cariera sa, Odegaard a bifat 143 de meciuri din poziţiile de aripă dreapta şi mijlocaş ofensiv. La Vitesse a pasat decisiv de 12 ori şi a marcat 11 goluri, ceea ce pentru un puşti care abia împlinise 19 ani, la al doilea sezon în Eredivisie, nu e deloc puţin lucru. Mare atenţie la situaţiile de unu vs unu. Odegaard are o medie de 3.2 driblinguri reuşite pe meci din 3.4 încercate în La Liga. Asta înseamnă că rareori pierde o minge atunci când încearcă să dribleze. De cele mai multe ori, îi iese.

Sigur, Odegaard nu este singurul pericol din tabăra norvegiană, dar cu siguranţă este cel mai mare. Noul conducător de joc al fotbalului norvegian, declarat cel mai popular jucător din ţara sa din ultimii 50 de ani este un adevărat diamant, aşa cum îl descria MARCA acum două-trei săptămâni. Iar atenţia băieţilor lui Cosmin Contra la el trebuie să fie distributivă şi maximă.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: martin odegaardreal madrid 

viewscnt
Articole similare