Oficialul din Bănie, Sorin Cârţu, a vorbit despre mutarea lui Alexandru Cicâldău la Galatasaray şi despre un posibil fotbalist care l-ar putea înlocui pe fostul decar din Bănie.
Oltenii au încasat 6,5 milioane de euro în schimbul lui Cicâldău şi se gândesc să îl achiziţioneze pe Andrei Ciobanu, mijlocaşul în vârstă de 23 de ani de la Farul Constanţa. Sorin Cârţu a confirmat interesul Craiovei pentru jucătorul care se află alături de naţionala României U23 la Jocurile Olimpice de la Tokyo. El a transmis un mesaj către Gică Hagi în care i-a spus că nu va regreta dacă asceastă afacere se va concretiza.
”Ciobanu e un jucător interesant şi mie îmi place, dar nu ştiu ce să spun acum, este prea devreme. Vedem. Vom vedea ce strategie va gândi noul antrenor pe care îl va aduce domnul Rotaru.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Sorin Cârţu: ”E un jucător interesant. Hagi ştie foarte bine că nu pierde cu noi!”
E un jucător interesant. Hagi ştie foarte bine că nu pierde cu noi. Sau n-ar pierde dacă ar fi o situaţie din asta (n.r. dacă s-ar face mutarea), pentru că noi suntem o vitrină bună, dovadă şi cu Cicâldău, acum… Cum a fost şi cu Mitriţă şi cu alţii care au trecut prin Academia lui. Deocamdată nu ştiu strategia pe care o va implementa noul antrenor”, a spus Sorin Cârţu, la Pro X.
Potrivit Transfermarkt, cota lui Andrei Ciobanu este de 1,5 milioane de euro. Sezonul trecut, el a reuşit să joace 35 de meciuri pentru Viitorul şi a înscris 9 goluri.
Alexandru Cicâldău, la Galatasaray
Clubul Galatasaray a anunţat, sâmbătă seară, că Alexandru Cicâldău a semnat un contract pe cinci ani, cu clauză de reziliere de 25 de milioane de euro. Înţelegerea este valabilă începând din sezonul 2021/2022.
Alex Cicâldău a fost în sezonul trecut cel mai bun jucător al Universităţii Craiova. Până la plecarea în Turcia, Cicâldău era jucătorul din Liga 1 cu cea mai mare cotă, 6,5 milioane de euro, cu 1,5 milioane de euro mai mult decât următorul clasat, Florin Tănase.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În vârstă de 24 de ani, Alex Cicâldău a fost transferat de Universitaea Craiova în vara lui 2018, de la Viitorul, în schimbul a un milin de euro. În cei 3 ani petrecuţi la echipa din Bănie, Cicâldău a adunat 129 de apariţii, 33 de goluri şi 21 de assist-uri.
Afla mai multe despre: cicâldău-craiova-cârţu