SCM Râmnicu Vâlcea a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia CSKA Moscova, scor 34-24 (17-9), în etapa a 12-a din grupa B a Ligii Campionilor.
Principalele marcatoare ale gazdelor au fost Elghaoui 7 goluri şi Liscevici 4, iar pentru CSKA s-a remarcat Sudakova 7 reuşite.
”Cred că am avut o primă repriză bună, am jucat împotriva unei echipe foarte bune. Au foarte bune jucătoare, foarte bune marcatoare din afara careului, a fost un meci greu. Am încercat să menţinem acelaşi nivel ca la ultimele două meciuri, dar am fost mai obosite, am vrut să câştigăm foarte mult acest meci. Cred că încă avem şanse să termim pe locul 6, o să încercăm să câştigăm cu Dormund şi cu Podravka, ca să fim sigur pe locul 6” a explicat Asma Elghaoui, după meci, la Zoom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
SCM mai are de jucat restanţele cu Borussia, din etapele a 6-a şi a 9-a, prima fiind stabilită în 9 februarie, iar a doua încă în dezbaterea EHF, plus disputa cu Podravka, din etapa a 4-a, nici ea programată încă.
În etapa a 13-a, SCM va juca în deplasare, cu Odense, în 7 februarie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.