Elias Charalambous, antrenorul celor de la FCSB a prefaţat returul cu Aberdeen din play-off-ul UEFA Europa League.
FCSB are ocazia de a repeta una dintre performanţele obţinute în sezonul trecut, calificarea pe tabloul principal din UEFA Europa League. Campioana României a reuşit acest lucru, în stagiunea precedentă, la capătul unei duble cu austriecii de la LASK Linz.
Gruparea "roş-albastră" vine după un rezultat de egalitate în Scoţia, la Aberdeen, scor 2-2, dar şi după o înfrângere usturătoare în campionat, pe teren propriu, în faţa nou-promovatei FC Argeş, scor 0-2.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Elias Charalambous este concentrat asupra returului cu scoţienii de la Aberdeen şi speră ca echipa sa să se califice pe tabloul principal din UEFA Europa League.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Charalambous a aflat în timpul conferinţei de presă premergătoare partidei de pe Arena Naţională despre obiectivul patronului echipei, Gigi Becali, cel de a câştiga competiţia şi de a se califica direct pe tabloul principal din UEFA Champions League.
Elias Charalambous: "Intrarea în Europa League este ceva uriaş"
"Noi jucăm mâine pentru accederea în Europa League. Ştim cât de important este. Nu este uşor. Băieţii sunt pregătiţi pentru meciul de mâine. Să câştige mâine şi să ne calificăm în grupe. Este cel mai important meci al sezonului.
Intrarea în grupa de Europa League este ceva uriaş. După perioada proastă pe care o avem este un motiv în plus pentru noi să dăm totul pe teren. Noi avem jucători inteligenţi care vor da totul pe teren. Este mult mai mult decât valoare. Ei înţeleg totul. Mâine vom arăta atitudine şi ne vom califica.
(n.r. Gigi Becali a declarat că vrea să câştige UEFA Europa League) O luăm pas cu pas, ştiţi cum sunt eu. Mă gândesc doar la meciul de mâine. Nu mă gândesc mai departe, luăm totul pas cu pas. Îi felicit pe cei de la Pafos, sunt din ţara mea, este o adevărată performanţă.
Nu s-a mai întâmplat de mult acest lucru. Orice echipă poate bate orice echipă. Înainte de meciuri nu-mi place să vorbesc de bani sau bonusuri. Urăsc să vorbesc de bani sau de prime înaintea meciurile. Ultimul lucru despre care aş vorbi sunt banii.", a declarat Elias Charalambous.
Afla mai multe despre: fcsb, uefa europa league, elias charalambous, gigi becali, aberdeen