Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Elias Charalambous a dat de înţeles că jucătorul rămâne la FCSB şi din sezonul următor: ”Ne bazăm pe el!”

Elias Charalambous a dat de înţeles că jucătorul rămâne la FCSB şi din sezonul următor: ”Ne bazăm pe el!”

Superliga

Comentarii

FCSB a pierdut primul meci din acest play-off, 0-2 pe terenul Universităţii Craiova, la capătul unei partide deschise, cu multe ocazii la ambele porţi.

Oltenii au deschis scorul repede la Craiova, încă din minutul 4. Baiaram a executat un corner, Jovan Markovic a trimis în bară, iar Raul Silva a reluat în plasă mingea ricoşată până la el.

Anzor Mekvabishvili l-a încercat pe Târnovanu cu un şut din afara careului, în minutul 28, iar bucureştenii au ratat cea mai mare ocazie a lor în minutul 44, când Baba Alhassan a pătruns în careu şi i-a pasat lui Miculescu, acesta reluând pe lângă poartă. Oaspeţii au ratat o ocazie mare şi în minutul 55, prin Octavian Popescu, apoi Olaru a şutat şi Laurenţiu Popescu a respins.

Gazdele au revenit în atac şi Andrei Ivan a reuşit să dubleze avantajul echipei lui Gâlcă, în minutul 70. După cinci minute FCSB a primit penalty după consultarea VAR, pentru un fault al lui Houri la Olaru şi acelaşi Olaru a ratat lovitura de pedeapsă în minutul 77, trimiţând în bară.

Au ratat apoi Vlădoiu şi Alexandru Băluţă, iar Alexandru Mitriţă a ţinut prea mult de minge în careul bucureştenilor şi nu a putut înscrie, în minutul 90. Ivan şi Bana nu l-au putut învinge pe Târnovanu în minutul 90+4, iar meciul s-a încheiat în cele din urmă cu victoria Craiovei, scor 2-0.

FCSB a pierdut primul meci din acest play-off şi este deja campioană, conducând în campionat cu 49 de puncte. Universitatea Craiova este pe locul secund, cu 40 de puncte.

Tavi Popescu rămâne o soluţie pentru FCSB şi în sezonul următor. Anunţul lui Charalambous

După meci, Elias Charalambous, antrenorul FCSB, a spus că Octavian Popescu va rămâne un jucăor de bază pentru campioana României şi din stagiunea viitoare, deşi tânăra extremă a fost criticată de Gigi Becali de mai multe ori în ultima vreme.

La flash-interviu, Tavi Popescu a dezvăluit că a jucat accidentat tot sezonul şi se va opera în următoarea perioadă.

”Este adevărat că am primit gol foarte repede. Am avut şanse de a marca şi trebuia să fim şi mai concentraţi în faţa porţii. Până când am primit golul secund, am fost echipa care a controlat meciul.

Jucătorii au arătat atitudine şi sunt mulţumit, am vrut să vedem la ce nivel se află. Olaru a jucat bine, dar nu a reuşit să înscrie, aşa e la penalty-uri. Am numai cuvinte de laudă la adresa lui. Trebuie să fim serioşi la fiecare meci pentru că suntem o echipă mare. Jucătorii şi-au arătat calitatea şi valoarea.

Tavi Popescu este unul dintre cei mai talentaţi jucători din România, sunt sigur de asta. O să vorbim cu doctorul să vedem cum rezolvăm această accidentare, pentru că ne bazăm pe el.

Sper să-i facem fericiţi pe suporteri la următorul meci şi să avem un stadion plin”, a spus Elias Charalambous, după Universitatea Craiova - FCSB 2-0.

 

Afla mai multe despre: fcsbuniversitatea craiovacharalamboustavi popescu 

viewscnt
Articole similare