A mai rămas doar o zi până la FCSB - Shkendija, returul dublei din turul doi preliminar UEFA Champions League. Înaintea partidei de la Bucureşti, Elias Charalambous a prefaţat confruntarea cu macedonenii.
Tehnicianul cipriot al FCSB are mare încredere că formaţia roş-albastră se va califica, în ciuda jocului slab prestat la Skopje, şi se bazează pe aportul publicului, care va fi prezent în număr mare pe Arena Naţională pentru a-i susţine pe campioni.
Mai mult decât, Elias Charalambous a anunţat că în lotul FCSB vor reveni Dennis Politic, Daniel Bîrligea şi Denis Alibec, fotbalişti care şi-au revenit după accidentări. Partida este programată mâine, pe 30 iulie, de la 20:30, şi va fi putea fi urmărită LIVE TEXT pe Orangesport.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FCSB, în efectiv aproape complet pentru returul cu Shkendija. Campioana atacă turul trei Champions League
”Este un meci important pentru toţi şi sunt sigur că băieţii îşi vor da viaţa mâine, ca să se califice. I-am văzut şi sunt concentraţi, ca să ne facă fanii fericiţi, iar ei vor face atmosferă, respectând fair-play-ul. Sunt sigur că va fi gălăgie în stadion şi că vom fi fericiţi după meci.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
E bine pentru noi că jucăm pe Arena Naţională, locul unde am câştigat campionate şi am făcut meciuri bune.
E bine că avem mulţi jucători înapoi, iar Denis Alibec, Bîrligea şi Dennis Politic au revenit. Echipa devine completă, e important să avem un lot apt. Suntem concentraţi pe jucătorii pe care îi avem la dispoziţie mâine, iar eu consider că suntem echipa mai bună. Totuşi, trebuie să o demonstrăm pe teren. Trebuie să încheiem calificarea în 90 de minute.
Bîrligea şi Alibec sunt jucători care pot marca. Poate că le-am simţit lipsa în meciurile trecute, dar important este că îi avem înapoi. Trebuie să ne facem jocul, să avem posesia, să controlăm şi să recuperăm rapid. Sunt sigur că vom face aceste lucruri.
În fotbal, mereu ai trei posibilităţi de a încheia meciul. Am jucat unul acolo, iar acum avem returul. În momentele dificile trebuie să reacţionăm. Noi vrem să câştigăm toate meciurile, iar cel mai important este să câştigăm mâine, apoi ne vom concentra pe meciul cu Dinamo. Vrem să dominăm meciul de mâine”, a spus Elias Charalambous, înainte de FCSB - Shkendija.
Afla mai multe despre: fcsb, champions league