You are here:

Eliminare istorică. Irina Begu, scoasă în primul tur de la Roma de jucătoarea de pe locul 830 WTA

Eliminare istorică. Irina Begu, scoasă în primul tur de la Roma de jucătoarea de pe locul 830 WTA

Tenis

Comentarii

Irina Begu (34 de ani) a fost scoasă din joc de jucătoarea de pe locul 830 WTA, în primul tur al turneului de la Roma.

Irina Begu, eliminată de Petra Kvitova în primul tur al turneului de la Roma

Irina Begu, locul 83 WTA, a fost învinsă de jucătoarea cehă Petra Kvitova, locul 830 mondial, în primul tur la turneul de categorie WTA1000 de la Roma, cu premii de peste 6 milioane de euro.

Begu a fost învinsă cu scorul de 7-5, 6-1, după o oră şi 37 de minute de joc.

Pentru prezenţa în primul tur la Roma, Irina Begu va primi 13.150 de euro şi 10 puncte WTA.

Begu, eliminare cu repetiţie în turul întâi

În vârstă de 34 de ani, Irina Begu a fost scoasă din primul tur şi la turneul de zgură de la Madrid, la finalul lunii trecute. Atunci, ea a cedat după o oră şi 36 de minute în faţa unei adversare venite din calificări.

Pentru acea ”performanţă” de la competiţia din capitala Spaniei, Begu a primit un cec în valoare de 20.820 de euro şi 10 puncte WTA pentru participare.

Afla mai multe despre: tenisirina beguroma 

viewscnt
Articole similare