You are here:

Elina Svitolina revine cu precizări după anunţul divorţului de Gael Monfils: „Este vorba de mult mai mult decât atât”

Elina Svitolina revine cu precizări după anunţul divorţului de Gael Monfils: „Este vorba de mult mai mult decât atât”

Tenis

Comentarii

Elina Svitolina a revenit cu un mesaj public, la doar o zi după ce a anunţat divorţul de Gael Monfils. Jucătoarea ucraineană de tenis a oferit noi explicaţii despre decizia de a pune capăt căsniciei şi a vorbit despre motivele care au determinat-o să facă această schimbare importantă în viaţa personală.

Marţi dimineaţă, sportiva a publicat pe Instagram un mesaj amplu, prin care a dorit să clarifice declaraţiile anterioare, după ce a constatat că acestea nu au fost înţelese pe deplin de public.

„Aş dori doar să aduc câteva clarificări la mesajul meu anterior, deoarece mi-am dat seama că nu toată lumea, în special publicul meu internaţional, a înţeles pe deplin ceea ce încercam să exprim”, a explicat ea pe contul său de Instagram.

„În acest mesaj, am menţionat doar unul dintre motivele care mi-au influenţat decizia şi m-au determinat să reflectez asupra vieţii şi viitorului meu. Dar, în realitate, este vorba de mult mai mult decât atât, iar acest lucru nu a fost niciodată legat doar de un singur factor. Când trăieşti realitatea războiului de mai bine de patru ani şi jumătate, când treci prin atâtea situaţii diferite, emoţii şi momente dificile, ajungi în mod natural să priveşti viaţa altfel. Perspectiva noastră se schimbă, valorile şi priorităţile noastre evoluează, iar noi începem să înţelegem ce ne dorim cu adevărat de la viaţă”, scrie sportiva.

Elina Svitolina, explicaţii despre divorţul de Gael Monfils: „Îl iubesc şi îl respect enorm pe soţul meu”

În continuarea mesajului, Elina Svitolina a mărturisit că hotărârea nu a fost una uşoară şi a subliniat că sentimentele de respect şi afecţiune faţă de Gael Monfils nu s-au schimbat. Totodată, ucraineanca a făcut referire la retragerea francezului din tenis şi la acuzaţiile care au apărut la adresa acestuia.

„La un moment dat, mi-am dat seama pur şi simplu că nu mai voiam să duc o viaţă în care nu eram cu adevărat fericită. Şi credeţi-mă, nu a fost deloc uşor să iau această decizie, dimpotrivă. Îl iubesc şi îl respect enorm pe soţul meu. Şi îl voi iubi şi îl voi aprecia mereu pentru persoana care este. Tocmai de aceea era atât de important pentru mine să fiu sinceră, atât cu el, cât şi cu mine însămi. Nu este întotdeauna posibil să explici în detaliu tot ce se ascunde în spatele unor decizii atât de personale şi dificile într-un singur mesaj. Şi, sincer, unele lucruri sunt pur şi simplu prea intime pentru a fi împărtăşite public. Acesta a fost şi rămâne punctul meu de vedere cu privire la anunţul privind sfârşitul căsniciei noastre, dar, după cum unii dintre voi aţi observat, cariera lui Gael s-a încheiat brusc după ce el a luat decizia de a se retrage din cauza situaţiei noastre. Din păcate, au fost aduse numeroase acuzaţii la adresa lui, pe care nu le merita; de aceea am publicat împreună un comunicat. Sper doar că acest lucru vă va ajuta să înţelegeţi mai bine ce încercam să spun, dar vă rog să daţi dovadă de bunăvoinţă şi înţelegere: este o perioadă extrem de dificilă pentru amândoi în acest moment”, a subliniat jucătoarea din Ucraina.

 
 

 

Afla mai multe despre: elina svitolina, gael monfils 

viewscnt
Articole similare