Elvir Koljic este unul dintre cei mai importanţi jucători străini din Superliga. Bosniacul de 30 de ani a adunat cinci sezoane şi jumătate la Universitatea Craiova, iar de la începutul acestui sezeon s-a transferat la Rapid. A fost dorit şi de FCSB, dar atacantul a ales Giuleştiul.
Elvir Koljic are o poveste de viaţă interesantă. S-a născut în Spania, a început fotbalul în Bosnia, a jucat şi în Polonia, la Lech Poznan, iar din 2018 evoluează în România.
Atacantul din Giuleşti a fost invitat la Întrebaţi şi Voi, un podcast Orange Sport susţinut de Salt Bank, iar Koljic a vorbit şi despre partea financiară din viaţa sa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Îţi ţii economiile în lei, euro dolari sau dai pasă decisivă altei monede?
Ţin în euro şi în lei, în euro pot spune că ţin cel mai mult
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Când intri pe terenul de investiţii, joci la imobiliare, acţiuni, bursa românească, burse externe, afaceri sau dă-ne tu alt exemplu.
În bursă, nu, că nu mă pricep la asta. Apartamente am, la apartamente cred că toţi jucătorii investesc cel mai mult.
Cât din salariu trimiţi în apărare la economii şi cât în atac la cheltuieli?
Depinde de lună, depinde de tot. Cheltuiesc şi investesc.
La capitolul plăţi, cu ce card ieşi la atac, cu cel de credit sau debit?
De debit să spun.
Pentru cât timp ai avut cel mai lung credit, mai mult decât o repriză cu prelungiri?
Nu, nu am avut vreun credit până acum.
- 168 de meciuri, 46 de goluri şi 17 pase decisive sunt cifrele lui Koljic la Universitatea Craiova.
- 24 de meciuri, 7 goluri şi 1 pasă decisivă sunt reuşitele bosniacului la Rapid.
Afla mai multe despre: elvir koljic, elvir koljic rapid








