You are here:

Emil Săndoi, prima reacţie după egalul in extremis scos cu Botoşani: "Ne-am văzut conduşi dintr-o greşeală"

Emil Săndoi, prima reacţie după egalul in extremis scos cu Botoşani: "Ne-am văzut conduşi dintr-o greşeală"

Poli Iași

Comentarii

Botoşani - Poli Iaşi, 1-1. Emil Săndoi a venit cu declaraţii despre partida în care formaţia sa a reuşit să obţină un punct în minutul 85.

Meciul FC Botoşani - Poli Iaşi s-a încheiat 1-1, în etapa a 17-a din Superliga României. În urma acestui rezultat, FC Botoşani este pe locul 14, cu 17 puncte, în timp ce Poli Iaşi este pe 10, cu 21 de puncte.

Emil Săndoi, prima reacţie după egalul de la Botoşani

Emil Săndoi consideră că echipa sa a avut ocaziile mai mari, iar începutul de joc le-a aparţinut ieşenilor. Tehnicianul lui Poli vede rezultatul ca fiind echitabil, mai ales că au reuşit să egaleze pe final de joc.

"Am avut ghinion pe început de joc, mai ales bara lui Roman. Dacă deschideam noi scorul, poate altul era cursul jocului.

După aceea ne-am văzut conduşi dintr-o greşeală. Mă rog, astea sunt scuze câteodată. Am fost conduşi contrar cursului jocului, eu cred că am controlat şi că am fost echipa mai bună. E adevărat că puteam să şi pierdem, pentru că am înscris pe final.

Este un rezultat echitabil, dar cu mai multe plusuri pentru noi. Aspectul pozitiv a fost că am luptat până la finalul jocului şi am fost răsplătiţi.

(n.r. Etapa viitoare joacă cu Buzău) Au un antrenor foarte bun şi jucători cu calitate ofensivă, nu este o echipă uşoară. Chiar dacă au avut o serie de eşecuri, mereu au pierdut la limită. E un campionat care se joacă", a declarat Emil Săndoi la flash-interviu.

Afla mai multe despre: emil săndoipoli iaşibotoşani 

viewscnt
Articole similare