You are here:

Emmanuel Macron a anunţat cele mai recente măsuri ale francezilor pentru a ajuta sportul. Când vor reveni suporterii la stadioane

Emmanuel Macron a anunţat cele mai recente măsuri ale francezilor pentru a ajuta sportul. Când vor reveni suporterii la stadioane

Sporturi

Comentarii

Preşedintele francez Emmanuel Macron a susţinut marţi o videoconferinţă în care unul dintre subiectele cele mai arzătoare a fost sportul din Franţa.

Într-o video conferinţă care a avut loc marţi, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron a stabilit care este planul de urgenţă al francezilor în plină criză de pandemie, în ceea ce priveşte sportul amator sau profesionist.

Au fost invitate la video conferinţă personalităţi din lumea sportului, dar şi alte oficialităţi importante din acest domeniu. Printre ele, şi Roxana Mărăcineanu, Ministrul Sporturilor din Franţa.

Preşedintele a confirmat că vrea reluarea activităţilor sportive dedicate juniorilor, la nivel de cluburi, încă din luna decembrie. Revenirea la normal depinde de evoluţia pandemiei de coronavirus, iar până la finalul crizei, se vor respecta protocoalele de urgenţă, în special în ceea ce priveşte activităţiile indoor.

Totodată, Macron a explicat că revenirea fanilor pe stadioane nu se va produce mai devreme de începutul anului viitor. ”Nu este posibilă revenirea fanilor în acest an” a anunţat preşedintele, din cauza răspândirii rapide a pandemiei.

100 de milioane de euro merg spre aşa numitul ”sports pass” care invită tinerii să paricipe la activităţile sportive. Printre perosnalităţile prezente la video conferinţă s-a numărat şi fostul campion din NBA, Tony Parker, unul dintre oamenii care au salutat această iniţiativă. Criteriile pentru a putea beneficia de acest ”Sports pass” nu au fost încă definite. Familiile copiilor vor benficia astfel de sprijin financiar pentru a putea cumpăra diverse echipamente sportive.

În plus, din cele 400 de milioane de euro care vor fi direcţionate sectorului sport, un fond de urgenţă de 15 milioane de euro merge către cluburi şi asociaţii, anunţă presa francez. Pentru a face faţă crizei provocate de lipsa de vânzare  a biletelor pentru spectatori la meciuri, cluburile vor fi susţinute din acest fond de urgenţă, dar ajutorul nu va depăşi cinci milioane de euro per club, anunţă francezii.

De la începutul crizei, conform ministerului sportului, sectorul a primit nu mai puţin de 4 miliarde de euro în fonduri de solidaritate pentru a putea depăşi criza provocată de pandemia de coronavirus.

Afla mai multe despre: emmanuel macron 

viewscnt
Articole similare