You are here:

Emoţii pentru CFR după rezultatele celui de-al treilea test! Situaţia lui Bălgrădean, Golofca şi Petrila s-a lămurit

Emoţii pentru CFR după rezultatele celui de-al treilea test! Situaţia lui Bălgrădean, Golofca şi Petrila s-a lămurit

CFR Cluj

Comentarii

Rezultatele celui de-al treilea test efectuat pentru coronavirus, la CFR Cluj, pentru portarul Cristian Bălgrădean (32 de ani) şi mijlocaşii Cătălin Golofca (30 de ani) şi Claudiu Petrila (19 ani) au ieşit negative.

Cei trei fotbalişti au primit cel de-al treilea rezultat în cursul zilei de miercuri, 22 iulie, conform ProSport. Deoarece acesta a fost negativ, fotbaliştii au fost externaţi şi au putut merge acasă. Ei vor sta însă în izolare la domiciliu, în următoarele 14 zile. Cel mai probabil, după aceea, vor fi testaţi din nou.

Bălgrădean, Golofca şi Petrila se află în Cluj. În acest context, ei nu au făcut desplasarea alături de lotul pregătit de către Dan Petrescu pentru meciul cu FCSB (n.r. - partida trebuia să se joace sâmbătă, 18 iulie). Golofca este accidentat, Petrila a fost lăsat în afara lotului pentru meciul cu FCSB, iar Bălgrădean nu are drept de joc în acest sezon, fiind transferat de la echipa lui Gigi Becali. Coechipierii lor au rămas în izolare, la baza sportivă a FRF, de la Mogoşoaia. Adrian Păun şi Dan Petrescu au fost transportaţi cu ambulanţa la Cluj şi internaţi într-o clinică privată.

Au fost necesare trei teste, deoarece primul le-a indicat celor trei jucători ai campioanei că au luat virusul asiatic. Cel de-al doilea, însă, a ieşit negativ, motiv pentru care au rămas internaţi în spital în scopul de a efectua un al treilea test. Din fericire, aceştia au primit vestea cea bună: şi al treilea test a ieşit negativ, ceea ce le-a permis să meargă acasă.

Persoanele infectate cu noul coronavirus de la CFR Cluj:

Alexandru Păun (25 de ani, mijlocaş)
Cristi Manea (22 de ani, fundaş)
Damjan Djokovic (30 de ani, mijlocaş)
Grzegorz Sandomierski (30 de ani, portar)
Cristian Moldovan (antrenor cu portarii)
Costin Curelea (antrenor secund)
Cristian Dragotă (preparator fizic)
Bogdan Aldea (preparator fizic)
Radu Pralea (kinetoterapeut)
Lacina Traore (30 de ani, atacant)
Dan Petrescu (52 de ani, antrenor)
*Portarul Giedrius Arlauskis (32 de ani) s-ar afla, conform sursei citate, printre cei suspecţi de COVID-19.

Afla mai multe despre: cfr clujdan petrescucoronavirusliga 1 

viewscnt
Articole similare