Presa spaniolă anunţă că Tomas Vaclík şi brazilianul Fernando Reges ar putea absenta la returul cu CFR Cluj.
Portarul ceh Tomas Vaclik şi mijlocaţul Fernando Reges s-au antrenat separat după partida disputată duminică de Sevilla, la Getafe. Cei doi fotbalişti, titulari în 11-le de start al lui Julen Lopetegui s-au pregătit în cursul zilei de marţi, separat de restul lotului. Conform presei spaniole, cei doi fotbalişti ar putea lipsi din formula de start a andaluzilor pentru duelul cu CFR Cluj.
Ambele echipe vin după victorii importante în campionat. Sevilla a învins-o pe revelaţia Getafe, cu 3-0, în deplasare, în timp ce CFR Cluj a reuşit să-şi învingă principala contracandidată la titlul Ligii 1. În Oltenia, echipa lui Dan Petrescu a învins U Craiova, scor 2-0.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"El (n.r. Lopetegui) a mers pe aceeaşi echipă care a jucat cu noi. CFR a reuşit un egal, Getafe, care era pe locul 3, n-a reuşit, deci până la urmă rezulttaul nostru a fost excelent. Acum ne aşteaptă 50.000 de fani, mai mulţi ca la Craiova, sper să ne aducă acelaşi noroc pe care l-am avut şi astăzi, pentru că atmosfera a fost extraordinară. Eu, în România, de când sunt, niciodată n-am întâlnit aşa ceva", a spus antrenorul lui CFR Cluj.
LIVE VIDEO | Sevilla - CFR Cluj, joi, de la 22:00, în direct pe Telekom Sport 1 şi pe Telekomsport.ro
Echipele probabile:
- Sevilla: Bounou - Kounde, Gudelj, Carlos - Navas, Fernando, Jordan, Escudero - Suso, De Jong, Ocampos
- CFR Cluj: Arlauskis - Manea, Burcă, Vinicius, Camora - Deac, Bordeianu, Djokovic, Păun - Lacina Traore, Omrani
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: tomas vaclík, sevilla, cfr